Un instrument nepretuit pentru cei aflati in calatoria dezvoltarii personale - Stilul Tău - Pentru femeia care merită

Un instrument nepretuit pentru cei aflati in calatoria dezvoltarii personale

Un instrument nepretuit pentru cei aflati in calatoria dezvoltarii personale

M-a chemat la ora 9 dimineata pentru spovedanie. La 8:30 am fost in biserica. Nici urma de parinte. M-am asezat in liniste si-am citit din Indreptarul de Spovedanie. Incet, incet, Biserica a inceput sa se umple de femei. Nici urma de Parinte. Am citit in continuare. Se face ora 10:30. Citesc. Incep sa zambesc. ”Ce-ai crezut Andreea? Ca la biserica e ca la coafor sau la club? Aici nu esti VIP. Nu te cunoaste nimeni.”

”Ce faci, BINE?” A ajuns parintele. El asa saluta. Ajunge in dreptul meu, ”ce faci, bine?!” Pesemne ca stie psihologie pozitiva. Ii zambesc si cred ca spun ”bine.”

Imi spune, ”vino cu mine.” Ce-ai zis ma, gandule, ca n-am intaiietate in Biserica? Te inseli, tocmai ce m-a chemat Parintele cu el. Asa ca, mai taca-ti gura!”

Il urmez in timp ce-mi spune ”vino sa citesti rugaciunea diminetii.” Imi deschide cartea de rugaciuni si-mi spune citeste. Zis si facut. Ma pun sa citesc. ”Cu voce tare, Andreea.” Imi intorc privirea spre el iar el imi zambeste.”

Incep sa citesc cu vocea tremuranda in timp ce ma intrebam de ce m-o fi pus tocmai pe mine, oaia ratacita sa citesc rugaciunile diminetii? Parintele ramane langa mine pe toata durata rugaciunii si cand inchei imi spune: ”Multumim ca ne-ai citit rugaciunea” si pleaca.

Ce-o fost asta?! Simteam o euforie a sufletului in timp ce mintea cauta o explicatie logica si rationala. ”De ce te-a pus pe tine sa citesc rugaciunea? Ce-o vrut sa-ti transmita?”

”Mai taci o data si lasa-ma in pace. Mi-a placut sa citesc rugaciunea si acum ma simt bine.”

Mai trece o ora. Nici urma de parinte. Imi schimb locul si ma asez langa o tanara insarcinata cu ochi albastri. Ii zambesc. Imi zambeste. Ma intreaba, ”ce loc esti?”

Locul de la ora 09.00. ”Pe lista, ce loc esti?” ”Ce lista?” Ei bine, pe la ora 11.00 aflu si eu ca exista o lista cu cei care urmeaza sa se spovedeasca. Ma duc la lista si vad 15 persoane inscrise. OMG! Si eu, vedeta?! Ma intorc la tanara mea cu ochi albastri.

Nu are sens sa ma mai inscriu ca sunt deja 15 persoane pe lista, dar m-a vazut Parintele ca sunt aici. O sa ma ia. ”

”Cum consideri tu, dar sa stii ca la Parinte se intra in ordinea listei.”

”O sa intru si eu.”

Mai vine o tanara. Vorbim despre Parinte. Ma intreaba cand l-am cunoscut. Ieri l-am cunoscut pe Parinte, in curtea bisericii. Am venit cu prietena mea Laura la Sfantul Maslu si ne-a dat binecuvantare in timp ce ne-a intrebat in stilul lui obisnuit, ”cum sunteti, bine?” Iar eu i-am raspuns, ”nu prea.” Atunci m-a strans la piept si m-a invitat sa iau loc pe banca.” Laura i-a spus ca vreau sa ma spovedesc de vreo 3 ani dar fiindca sunt catolica preotii la care am fost nu au vrut sa ma spovedeasca.

Ma priveste si ma intreaba tinundu-ma de mana:  ”Ai dus o viata in curatie?” ”Nu prea, Parinte. De fapt, deloc.”Mmm, si vrei sa te spovedesti?” Da, chiar acum vin de la Biserica Piarista unde am vrut sa ma spovedesc la un parinte catolic dar n-a aparut niciunul. Ba chiar era sa raman inchisa in biserica. La 19.00 a venit o doamna sa inchida Biserica iar eu am intrebat-o socata ”nu este slujba?” ”Nu, doamna. Vinerea nu este slujba.”

In ignoranta mea voiam sa vin si maine, si o intreb pe responsabila cu deschisul si inchisul bisericii cum este programul, iar ea imi spune ca pot veni luni de la 19.00 daca vreau. Si ce fac cu pacatele mele pana luni?! Le mai car dupa mine?!

In timp ce ieseam din biserica o intreb, totusi care este Parintele care slujeste? ”Nu stiu, doamna. Inca nu ni s-a comunicat cine va veni. Unii preoti predau la scoala, iar altii vin sa slujeasca. Belesc ochii la ea gandind, faina treaba, nici macar ea nu-l cunoaste pe Parinte. Mai vin pe aici… si plec asa cum am venit. Cu pacatele-n san si cu respiratia greoaie.

Pentru ca eram de cateva ceasuri in Biserica ma scapa grav la toaleta si cea mai apropiata era la salonul prietenei mele Laura. Cand ajung in dreptul salonului, Laura iesea. ”Ce faci?” Veneam la tine ca fac pe mine. Dar tu? O iau pe Raisa (fiica ei) si mergem la Sfantul Maslu. Ma duc rapid la la toaleta si vin si eu. Ma astepti? Hai!

Ajungem in fata bisericii. Ne parcam masinile, coboram zambind si intram in curtea bisericii. ”Uite-l pe parinte”, zice Laura. Ne indreptam pasii spre el pentru binecuvantare.

”Ce faceti, bine?” ”Nu prea”, zic eu si ne asezam impreuna cu Parintele pe banca. Ma tinea de mana in timp ce vorbea cu Laura despre pelerinajul pe care l-au facut in Ierusalim, Tara Sfanta si despre o alta Manastire Sfanta din acoperisul careia au crescut 17 copaci fara radacina si despre care oamenii de stiinta spun ca este o minune.

Inainte sa treaca in cele vesnice, Sfanta Teodora din Vasta i-a cerut lui Dumnezeu ca din parul ei sa faca copaci si din sangele ei rau si intr-adevar ceea ce a cerut i s-a dat.

”Ia spune-mi, care este numele tau?” Andreea, ii raspund. Ohh, ce frumos. ”Tot Andreea o sa fie numele tau de botez. Vrei?” Vreau! ”Cum dormi, Andreea?” Ei, draga mea, la intrebarea asta am inghetat. De unde stie parintele ca eu nu dorm de trei nopti?! ”Pai, nu prea dorm.” ”O sa dormi bine, o sa fie bine. Viii maine la 09.00 sa te spovedim?” Vin, Parinte.”

”Ohhh! Ce minune, zice Alexandra. Stii ce greu se ajunge la Parinte? Cata lume vine si nu ajunge la el? Te-a binecuvantat Dumnezeu. Eu vin de mult la Parinte dar n-o sa uit niciodata prima spovedanie.”

Cum a fost, intreb eu curioasa.

Ohhh, prima zi am stat pana seara tarziu, iar cand sa intru, Parintele a primit un telefon si-a plecat. Dupa o zi de post negru am ajuns acasa la 12.00 noaptea. A doua zi dimineata am venit din nou. Iarasi am postit si iarasi a intervenit o urgenta si Parintele a plecat. Am plans mult, dar n-am renuntat, iar a treia zi, am intrat si de atunci vin mereu la Parinte.

Oana, mamica cu ochi albastri imi citeste nelinistea din privire si-mi spune, ”o sa-ti placa de Parinte.” Si chiar atunci intra Parintele in Bisericuta si lumea se aduna gramada in jurul lui. Haide sa mergem si noi. Si le urmez pe fete ingenunchindu-ma pentru rugaciune.

M-am ridicat de jos increzatoare. Acum ca a venit parintele sigur o sa inceapa sa ne spovedeasca. Ei bine, Parintele a disparut din nou pe afara cu treaba iar noi am ramas in bisericuta. Trec cateva ore bune. Nici urma de Parinte. Insa faptul ca-i vedeam zambetul cald al gravidutei mele cu ochi albastri imi dadea speranta. Daca ea poate, si eu pot.

Era deja ora 13:30. Primesc mesaj de la Laura. ”Ai intrat?” ”As vrea eu.” Vin acolo.” Ah ce bine ca vine Laura. Prietenii la nevoie se cunosc. 🙂

Ies la soare ca mi-au inghetat picioarele. Ce bine-i! Soare binecuvantat. Vine Laura si incep: ”mi-e foame, mi-e sete, mi-e somn.” Ma duc sa-ti iau apa si-un corn.”

”Da, ar fi un vis! 

Ma asez pe banca langa Alexandra si ii spun ca s-a dus Laura dupa paine si apa.

Ah, ar fi mai bine sa-l intrebi pe Parinte daca poti manca inainte de spovedanie.”

”Cum”, intreb in timp ce belesc ochii mei mari la ea.

”Pai noi tinem post negru si se presupune ca oricine se spovedeste tine post negru.”

”Ohh, dar mie nu mi-a spus si eu oricum nu ma impartasesc fiindca-s catolica.”

”Inteleg, dar mai bine intrebi.” Zis si facut. Cobor in bisericuta si il vad pe Parinte ca spovedeste o femeie. Cum as putea sa-l intrerup si sa-l intreb daca pot manca? Nu pot! Ies afara. A venit Laura cu painea moale si calda. Ma infrupt din ea in timp ce-i spun Laurei ce mi-a zis Alexandra cu privire la postul negru inainte de spovedanie. ”Da, asa e, dar pe tine nu te impartaseste.” Yeee! Asta i-am zis si eu in timp ce infulecam ca o lupoaica.

Doamne, ce slaba sunt. Oana, graviduta cu fiica ei nenascuta pot rabda setea si foamea, dar eu nu. Asta sunt. Atata pot. Aici sunt. Acesta este locul meu pe scara desavarsirii. Locul meu e mai jos, iar cu fiecare pofta pe care mi-o satisfac in graba, mai cobor cate-o treapta. Bine macar ca-s constienta de propriul masochism. 

Unii urca, altii coboara. Asta-i mersul scarii, urcam treapta dupa treapta, sau coboram treapta dupa treapta. Nimeni nu se desavarseste dintr-o data, insa unii se desavarsesc treapta cu treapta, pe cand altii se impatimesc treapta cu treapta. Singura diferenta intre oameni este ca unii urca pe scara ca sa se intalneasca cu Dumnezeu, pe cand altii coboara pe scara ca sa se intalneasca cu ala cu coarne si sa se adanceasca in patimi.

E grele! Eu am rezistat fara apa si paine pana la ora 13.30, iar graviduta cu ochi albastri a baut primul pahar cu apa la ora 22.30 cand a ajuns acasa. Cine trebuie sa se munceasca pe sine? Evident ca eu. De abia astept urmatoarea spovedanie, dar nu inainte de-a iti povesti cum a fost prima mea spovedanie si cate kilograme de toxine am dat jos de pe mine.

Dupa ospatul meu din curtea bisericii m-am intors impreuna cu Laura in bisericuta sa vedem cate persoane s-au spovedit si cand imi vine randul. 5 persoane! OMG! Laura insista sa ma trec pe lista dar eu o lamuream ca nu mai are niciun sens sa ma inscriu daca n-am facut-o de dimineata cand am venit. ”Cum vrei, dar eu zic sa te treci.” ”Linisteste-te, o sa intru. M-a vazut Parintele, m-a pus sa citesc si rugaciunea, doar n-o sa uite de mine.”

Sa-ti zic ca s-a facut ora 20.00 si randul meu nu mai venea si asta deoarece toate babetele s-au lipit la propriu de usa Parintelui? Ei, bine, atunci a fost momentul in care m-am gandit sa ma trec pe lista. Zambeam si Laura ma intreaba: Pe la cat crezi tu ca plecam de aici? Ma uit la ea in ochi si ii spun: la 21:30 iesim din biserica si-o sa fim la cina. ”Esti sigura? ”Foarte sigura!” ”Si cum o sa intri?” ”Pe usa pazita de gratioasele batranele. :-)))

M-am ridicat de langa Laura si m-am indreptat spre usa, moment in care numarul 10, batranica care pupa telefonul si care atunci cand ma privea, dadea din cap in semn de protest, s-a proptit cu mainile de ambele tocuri de la usa. O vizualizezi? Gen, ”tu aici nu intri in veci.”

Pai, stai asa, eu am intrat in cele mai prestigioase cluburi din lume fara rezervare si nu trec eu de numarul 10 ca sa ajung la Parinte?! Ce crezi? Ma gandesc sa o abordez pe batranica cu numarul 9. Dupa d-voastra cred ca urmez eu. Am venit la ora 8.30. Va aduceti aminte ca de dimineata mi-ati spus ca v-a placut cum am citit rugaciunile diminetii?

Moment in care numarul 10 sare la atac! Unde sunteti trecuta pe lista? Ce numar sunteti? Pai, nu m-am trecut pe lista deoarece nu am stiut de existenta listei…” Doar d-voastra stiti ca existati! Daca nu sunteti pe lista, nu intrati. Hmmm, ce tupeu aveti! Auzi la ea!! Doar ea stie ca e pe lista.” Moment in care mi-am muscat buzele si am facut stanga imprejur.

Laura era cu ochii in lacrimi de ras. ”Na, Vedeto, cum ziceai ca treci de face-control?!”

Era ora 20.30 si urma nr. 9 la spovedanie, iar eu nici nu ”existam” pe lista pocaintei. 🙂

Graviduta mea cu ochi albastri care a asistat la incercarea mea esuata de-a imi face loc printre batranele, imi spune, ”Andreea, eu te las inaintea mea, vorbeste si cu cei dinainte sa vezi daca te lasa si ei.” Aleluia, aleluia, aleluia! Oana era numar 13. Zis si facut. Ma duc la tipa racita cu ochi albastri. ”Stii, eu am venit de la 8.30 dar n-am stiut ca trebuie sa-mi inregistrez existenta pe-o lista, crezi ca m-ai putea lasa sa intru inaintea ta? Raspunsul?! ”Cum sa te las inaintea mea, sunt racita si stau de dimineata.” Inteleg, multumesc. Merg mai departe la Cristi, singurul barbat cu pacate din gasca noastra. ”Stii, eu sunt prima oara la Parinte si nu am stiut ca trebuie sa ma trec pe lista pentru spovedanie, crezi ca m-ai putea lasa sa intru inaintea ta? ”De ce sa te las sa intri inaintea mea?” Deoarece sunt aici de la ora 8.30.

”Bine, atunci poti intra.” Aleluia, aleluia, aleluia! Barbatii si gandirea lor rationala, ii iubesc. Multumesc Cristi care probabil ca nu vei citi niciodata aceste randuri. Esti un mare OM.”

Intra numarul 10 la Parinte dupa ce-a mai pupat telefonul de cateva zeci de ori. OMG! Ce usor este sa pici in patima judecatii. Iti cam dai seama cum am diagnosticat-o pe batrana cu numarul 10. In fine, vine randul meu sa ma proptesc de usa Parintelui. Laura imi face o poza. Bun asa, inainte si dupa spovedanie. Mi-am mai facut eu poze inainte si dupa infrumusetare. 🙂

Intru. ”Ce faci, bine?” Cum a fost sa petreci atatea ori in biserica?” Pai, cum sa fie, greu. Mi-am mai incarcat lista cu pacate.” Ce-a fost greu?” Pai, cand ati ceremoniat cununia religioasa am observat tinutele nuntasilor si am avut cate ceva de comentat despre alegerile lor estetice, plus ca in lunga mea asteptare era sa iau si bataie de la batranica cu numarul 10. Eu am aflat de lista de abia pe la ora 11.00 si numarul 10 mi-a zis ca doar eu stiu ca exist. Parintele a inceput sa rada cu pofta. Pesemne ca nu-i este straina activitatea de dupa usa.

Ia sa vedem ce pacate ai. Si incep sa citesc de pe cele 4 liste de A4 pe care le-am conspectat cu o noapte inainte. Asta, asta, asta si asta, asta si asta. Parintele face o pauza. ”Este un pacat pe care nu l-ai facut?” Pai, le-am bifat pe toate din acest Indreptar de Spovedanie, aveti si altele?” Clovnul meu incerca sa ma ajute sa ies din incurcatura, dar sa-ti mai spun ca in timp ce imi confesam pacatele ma traceau toate starile emotionale? Nu-i nevoie, asa-i? La propriu imi curgeau siroaie mari de apa pe spate si pe picioare, mie care nu transpir deloc.

La un moment dat spun, ”Parinte eu nu mai pot. Ma trec toate apele.” ”Stiu, e lupta dintre bine si rau.” Deja stateam de o ora in genunchi si-mi spovedeam pacatele. Iar sarmanul Parinte ma ajuta sa inteleg de ce pacatele mele sunt pacate. Iti cam dai seama ca mintea mea savanta avea nevoie de explicatii deoarece eu nu vedeam decat placere in faptele mele. Ei bine, acest Parinte a avut o imensa rabdare cu mintea mea complicata si limitata. Ba mai mult, mi-a ascultat cu atata blandete, rabdare si iubire toate ineptiile mintii incat atunci cand m-am ridicat de jos, am simtit pur si simplu ca nu mai am cap. Iti dai seama?! Acolo traiam eu. In capul meu plin de certitudini, informatii, statistici si asociatii. 

Sa-ti mai spun ca a doua zi dimineata m-am pus pe cantar si aveam cu 3 kilograme in minus?! Insasi abdomenul si picioarele mi s-au subtiat. Am devenit mai usoara dupa spovedanie. Dar, hai sa-ti spun cum s-a incheiat calatoria mea initiatica in Taina Spovedaniei.

”Te caiesti pentru pacatele tale, Andreea?” ”Da, imi pare rau.”Stii ca ti-ai suparat foarte tare Ingerul Pazitor?” Cand am auzit ca am suparat un Inger mi-au dat lacrimile. ” Va trebuie sa-l impaci, Andreea. Sa te rogi ca sa se intoarca cu bucurie si iubire la tine.” Asa voi face, Parinte.” Iti mai recomand sa te rogi la Maica Domnului si la Domnul Nostru Iisus Hristos.” Sa tii post, luni, miercuri si vineri pe langa cele patru mari posturi din an. Si sa aduci doi copii pe lume. Ahh, si te astept duminica la Sfanta Liturghie. Mergi cu bine. O sa fie bine, o sa dormi bine.”

Sa-ti mai spun ca am dormit ca un copilas si m-am trezit in pace si bucurie? Nu ma amagesc singura, stiu ca aceasta stare sufleteasca va tine doar daca voi umbla in gand si fapta constienta, dar imi dau voie sa ma bucur de ceea ce simt aici si acum, de mine, de innoirea mea si de marea sansa care mi s-a dat, de fapt, care ni se da tuturor, si-anume, posibilitatea de-a ne indrepta purtarea, gandirea, simtirea, viata intreaga. Ahh, ce bucurie!

Putem oricand sa ne indreptam viata, sa ne trezim, sa ne smerim, sa ne caim si sa ne curatim inimile de patimile care ne intuneca privirea si alegerile. Putem sa impingem afara din inimile noastre mandria, invidia, lenea, amanarea, lacomia, desfraul si restul patimilor care ne indeparteaza de bucurie si iubire. 

Daca ai mintea si inima dominata de patimi traiesti greu, alegi nepotrivit, dormi rau, te simti obosita, chiar epuizata din punct de vedere fizic si psihic, iti merge rau si planurile nu ti se realizeaza. Te simti limitata si plina de griji. Asa am ajuns eu la Parinte, epuizata.

De ce epuizata? Deoarece in ultima perioada am cautat sa-mi creez multe probleme. Inconstient, bineinteles. Schemele vechi de gandire si atitudine m-au prins in mrejele lor si-am ales ce a fost mai rau pentru mine. Fiind o dependenta de dopamina si adrenalina, am recurs la genul filmului, thriller. Boala grea, dar se vindeca cu ajutorul lui Dumnezeu.

Stii bine ca impatimitii de sporturi extreme, de faima, control, bani si putere au nevoie de senzatii tari. Ei bine, eu fiind o Exploratoare de meserie, am cautat sa traiesc multe experiente noi si inedite de-a lungul vietii mele. Dar in viata totul are un pret. Si mi-a venit si mie factura de plata. Una mare si lata care m-a dus pur si simplu la epuizare.

Insa Dumnezeu este Mare! Iti trimite oamenii potriviti la momentul potrivit. Asa lucreaza El. Mie mi l-a daruit pe Parintele Ioan intr-un moment in care dormeam rau si respiram greu. Acum, multumita caldurii bunatatii lui blande pot respira liber.

Si mai stiu ca, ca sa raman libera de patimi trebuie sa veghez zi si noapte la gandurile, emotiile si faptele mele. E foarte usor sa cazi dupa ce-ai urcat o treapta pe scara desavarsirii. Vei avea intotdeauna in fata ta un numar 10 care te va testa. Eu am picat testul fiind in biserica, ce sa mai zic de testele de-afara…e grele si noi suntem slabi. Dar, exista speranta, exista oameni care s-au desavarsit, exista rugaciune si credinta. Si munca interioara. Exista practica, practica. Amin!

P.S. Te tin informata despre cum evolueaza, practica rugaciunii, postul si taierea patimilor. Experienta lui Dumnezeu.

As fi tare curioasa sa aflu tu cum te simti, sau mai bine zis, cand iti simti sufletul greu, ce faci? Ce metode ai de curatare a inimii si cum te repui in miscare cu pace, iubire si bucurie? Care-i practica ta?

P.S. 1 Stii ce am mai aflat despre postul de luni, miercuri si vineri? Ca prin nevointele trupului,  sufletul se va elibera de legaturile materiei, va deveni mai plin de energie, mai usor si mult mai deschis lucrarilor bune. Foarte tare, asa-i? Trupul fiind lacasul patimilor ajunge sa puna stapanire pe suflet. Si ce facem noi? Hranim patimile, indopandu-ne cu de toate. Vai de noi! De asta ne simtim atat de lipsiti de vitalitate, bucurie si incredere. Suntem mai mereu anesteziati si ca sa ne eliberam de patimi si sa reintram in posesia sufletelor si-a vietii noastre, nu trebuie decat sa postim cu drag si bucurie. Ce parere ai despre post ca instrument de purificare a inimii si-a sufletului?

De abia astept sa aflu despre tine si practicile tale!

Cu iubire si incredere infinita in tine,

Andreea

Stilul Tau Pentru femeia care merita Stilul Tau Stilul Tau Default

3 comentarii pentru Un instrument nepretuit pentru cei aflati in calatoria dezvoltarii personale

  1. Valentina Rusu 20 septembrie 2017

    Buna Andreea, te urmaresc de Ceva vreme pe retelele de socializare, imi place emisiunea Stilul tau, dar del mai mult apreciez sinceritatea ta si dorinta de a ajuta, faci asta principale cuvinte care ajung la public, dar mai ales principalmente exemplul, pe care il dai .Cred ca Dumnezeu nu poate fi definit, dar cu siguranta e Iubire si ca lucreaza prin
    noi. Consider fiecare gand o rugaciune, nu doar cele din cartile de rugaciuni. In momentele dificile ies afara si respir constient pentru a-mi elibera mintea si imi repet in minte iubirea transforma tot ce atinge si pentru ca stiu din experienta ca tot raul e spre bine, chiar daca atunci cand sunt prinsa in valtoarea acelei perioade nu ii gasesc utilitatea, cu siguranta cand voi fi pregatita voi intelege. Ne alegem gandurile precum ne alegem hainele. Gandurile pline de iubire si apreciere imi coloreaza viata si am incredere ca usor, usor se aseaza toate. Te imbratisez cu drag, prietena virtuala!

    Raspunde
  2. Alex Andra 20 septembrie 2017

    Buna Andreea! Citirea deasa și constanta a Sf. Scripturi , îndeosebi a Noului Testament, reprezintă de asemenea un mod deosebit de curatire a inimii,
    care își află rodul în timp. Iti recomand pentru întărire sufletească scrierile Sf. Isaac Sirul și Filocalia. Psaltirea are și ea o mare putere însă este necesară binecuvântarea duhovnicului pentru citirea ei. Te imbratisez cu drag și mă bucură împărtășirea ta. Pace și bucurie!

    Raspunde
  3. Carmen 23 septembrie 2017

    Foarte frumos Andreea Eniko Papp! citind articolul tau inteleg perfect tot ce ai scris si intra devar ai fost binecuvantata! Dezvoltarea personala este ceva foarte frumos dar pacea si linistea sufleteasca doar adevarata credinta in D zeu, in Domnul nostru Isus Hristos si in Maica Domnului ti le poate da cu adevarat,continua pe acest drum si o sa ai o mare surpriza sa descoperi viata sub alta forma cu speranta ca orice ni sa r intampla cineva ne protejeaza si ne iubeste iar acest sentiment este minunat ca sa nu mai vorbesc de minunile care o sa apara in viata ta! iar sa ai un Duhovnic care sa iti arate drumul in viata este cel mai intelept lucru dupa parerea mea care iti spun din proprie experienta avand de ani de zile duhovnic. Imi place foarte mult si mie dezvoltarea personala, te urmaresc si te citesc si desi nu te cunosc personal ma bucur ca ai scris acest articol care mi a placut foarte mult! D zeu sa te binecuvinteze!

    Raspunde

Lasa un comentariu