Din pat la altar

• Tweet

• Tweet

Azi vei citi un fragment contrastant din viaţa mea, Din Pat la Altar se deschide pentru tine, uite ce te aşteaptă dacă citeşti ghidul relaţiei perfecte. Există aşa ceva, ai să mă-ntrebi?  Da! Uită de lacrimi şi durere, nopţile de singurătate s-au dus..acum ai tot ce ţi-ai dorit vreodată ca să-l îngenunchezi în faţa ta, pe el, bărbatul ce a provocat iubirea în tine.

Prima noapte de amor

M-a excitat atât de tare încât am cedat, m-a dezbrăcat fără să caute aprobare…limbajul trupului meu l-a autorizat să exploreze cea mai intimă destinaţie încă de la prima întâlnire. Orgasme, extaz….binecuvântată întâlnire între două lumi, potrivire, contopire.

A doua zi, telefonul încă nu sună..cred că înnebunesc, senzaţiile ce le-a trezit în mine mă urmăresc, tânjesc după el. Sună!!!

Încă n-a sunat, are şi el un ritm, i-l respect, înţeleg. Mă gândesc, ce i-a plăcut, ce nu i-a plăcut, ce am de făcut? Să-mi liniştesc gândurile, să-mi văd de mine. Ies, mă întorc, sar pe telefon, ce se întâmplă??

Nu m-am dăruit niciodată de la prima întâlnire, am greşit? Ce-a fost în mintea mea? Profeţie împlinită, ştiam că nu e bine. Toţi bărbaţii sunt la fel, te posedă şi se plictisesc de acelaşi trup umed..doamne, aută-mă să supravieţuiesc acestui eşec. Mă sfâşâie aşteptarea..nu am fost destul de bună?? De ce am avut atâta încredere în el? M-a sedus şi atât? Asta a fost tot? I-am dat totul şi s-a sfârşit?? Am greşit, trebuia să mă prefac mai indiferentă, cât de naivă am putut fi..sună-mă!! Am nevoie de cuvintele tale! Mă prăbuşesc! Simt că-mi pierd minţile!! Ajutor!

Te dezbraci în clipa în care eşti pregătită de orgasme.. Da, ai auzit bine!!! Dacă încă te temi de el, de trecutul nopţilor întunecate, aşteaptă să mai treacă o noapte terapeutică, ţine-ţi hainele pe tine, da, ai auzit bine. Sexul cu un bărbat e un moment important, şi nu poţi să ascunzi lipsa încrederii în sine sub dantele şi jartiere. Pare că are faţă de dobitoc îndrăgostit şi excitat dar crede-mă că sub aerul naiv ascunde senzori de detectare a stimei de sine scăzute, a durerii din suflet..sexul vine după ce ţi-ai încheiat cursul de dezvoltare personală, până atunci ieşi la joacă, menţine-i interesul treaz, creşte-i dorinţa de a te avea, învaţă-l că pentru lucrurile bune şi valoroase trebuie să alerge, să tremure, să transpire, şi asta fiindcă viaţa alături de tine e un dar, o binecuvântare, beatitudine şi extaz…

Lasă-l pe el să plângă…

Iubire, mă vrei? Sunt nebun după tine!! Când pot să te am pentru o perioadă mai lungă? Mi-e frică de eternitate, pentru totdeauna mă sperie, dar îmi doresc să te am, să faci parte din universul meu, să fac de toate cu tine. Tu mă faci fericit! Nu ştiu cum să-ţi spun ce simt! Mă paralizezi! Mi-e teamă de tine, de tăcerea ta, de frumuseţea ta, de ce taci? Vreau să ştiu ce gândeşti. Tăcere. Mister. Mă torturezi.

Te vreau!! Cad în genunchi, te iubesc!!! Vrei să fii a mea?

Eşti atât de vie!!! Te iubesc!! Chiar dacă înseamnă te doresc!! Aşa începe iubirea, cu dorinţă, atracţie, tremur..

Ieşi din tipar dacă vrei să faci parte din prezentul şi viitorul lui.

Cum îl ademeneşti? Cum te laşi abordată?

Fă-l să-şi dorească mai mult, dezbracă-te încet, azi o mănuşă mâine un secret…:-)

Îndrăgostirea, chimia îl provoacă să te ceară de nevastă. Cu cât îi provoci mai multe erecţii cu atât mai aproape vei fi de rochia de mireasă. Şi visul tău arată cam aşa, frumos, interesant, puternic, deştept, cu bani, viril, manierat, cu simţul umorului

Atracţie irezistibilă, dorinţă fierbinte.

Oferă-i o călătorie unică prin labirintul personalităţii tale.

August, prima întâlnire, prima noapte de amor nebun, a doua noapte departe de tine, de ce mă pedepseşti cu lipsa ta, de ce fugi de mine?

Cu ce am greşit? Cu ce te-am dezamăgit, te-am rănit, te-am preţuit prea puţin??

Cât mă mai torturezi? Şi ce bine faci, femeie excepţională, eu mai mult te iubesc!!!

Te vreau!! Te ador! Cred că te iubesc!!!

Trebuie să te văd!! Nu pot să mai trăiesc încă o zi fără tine! Răspunde-mi, sunt pierdut, rătăcesc..

A doua zi după noaptea de amor

L-ai cucerit. Cum îl reţii cât mai mult?

Cu ce imagine îl laşi înainte de a ieşi din cearşaful cald?

Eşti un produs pe cale de dispariţie. Prezinţi interes. Toată lumea se aşează la coadă. Câţi mai ai pe banca de rezervă? Vorba unei prietene de-ale mele. Eşti bună în funcţie de câţi stau la coadă…Nici unul? Grav!

Vânătorului preistoric nu-i place ca prada să-i pice în ochi, este mai puţin excitant. Aşa că, aleargă-l dacă-l vrei.

Întrebare inteligentă: Ce e nevoie să fac pentru bărbatul meu astfel încât el să-mi fie 100% loial şi să dea 100% din abilităţile lui pentru mine, când am nevoie?

Acum, scoate-l din viaţa ta, după ce te oferi. A trăit excepţionalul, invită-l să trăiască coşmarul desprinderii de tine.

Când te mai văd? Trebuie să te văd mâine…sărutări pe ochi, buze, gât…tăcere la întrebările lui -gândeşte-te că până mâine va uita mirosul tău, smulge-te din braţele lui şi lasă să curgă spre el un cald şi reconfortant, pe mâine…

Şi mâine nu eşti de găsit..

Revine, telefoane insistente, mesaje de amor, flori şi invitaţii sub stele..

Lasă-l să-şi imagineze, să viseze, creşte atracţia dintre voi prin incertitudine şi mister.

La următoarea întâlnire, la distanţă de câteva zile bune, şopteşte-i la ureche:

Încă nu mă simt în largul meu cu tine. Aştept momentul perfect, iubire!

Există un astfel de moment?

Crezi că te mint?

Ai putea.

Zâmbesc.

Când va veni vremea aceea? mă-ntreabă.

Dacă te mint, dacă mă joc, dacă nu te vreau, te-ai gândit?

Unde duce jocul ăsta? Mai aproape?

Azi nu mă dezbrac, nu mi-e foame.

Ce-nseamnă asta?

De ce bărbaţii nu-nţeleg metaforele? Sau le-nţeleg prea bine şi se prefac că n-ajung la ei? A doua variantă sună mai bine.

Suferă că nu mă poate avea, că nu mă poate reţine.

Iubesc viaţa prea mult ca să fac parte dintr-un program de terapie sub statutul de soţie. Nu cred în spaţii închise, asta e firea mea, liberă. E minunat să iubeşti şi să fii liber. Nu cred în căsătorie. Nu-mi place să aştept prinţi, să cred în miracole, chiar dacă sunt arogantă, îndrăzneaţă, chiar obraznică în viaţă, asta nu îmi anulează credinţa că iubirea nu poate fi închisă, strânsă în pumnul uniunii, al căsniciei. Fug de reguli, posesiuni, constrângeri, promisiuni şi cuceresc noi feţe ale iubirii. Vreau să iubesc mereu, de asta te las liber. De asta mă şi iubeşti,nu te închid în mine, te las liber să fii tu însuţi, nedivizat, autentic, nu umblu la personalitatea ta, nu te doresc altfel decât eşti. Te iubesc! Atât.

Vezi atât de multe, prea multe, de aici şi sursa zilelor tale nefericite. De ce nu mă îmbrăţişezi liber? De ce nu iei ce vine spre tine? Încă te doare? Încă n-ai uitat de el?

Ştie că joc teatru, ştie că nu-l vreau în întregime, cum să-i spun că în inima mea e loc doar pentru el?? Dau drumul la măşti să curgă, îl confuzez, mai bine îl mint, nu merită atâta adevăr, e prea bun, pur. Îl sărut de noapte bună, cu aerul unui adio, îi simt durerea în strângerea de mână, nu e prost, ştie că asta a fost tot ce putea trăi lângă mine. Pe mâine..

Îmi lasă o scrisoare, nu o deschid decât peste 2 zile, îmi aprind o ţigară, însoţită de un pahar de vin şi deschid paginile sufletului lui. Îşi doreşte o viaţă cu mine, a decupat imagini, proiecţii, dorinţe şi le-a împletit într-o poveste cu regi şi regine. Ce-i cu mine?

Ce vreau mai mult? De ce nu mă opresc? De ce fug? Ştiu că pot mai mult şi mi-e teamă de acest sentiment de putere, de seducţie, de vrajă, de magnetism. Tot ce ating se transformă în ce-mi doresc, de ce dispare atât de repede acest sentiment sau de ce acest sentiment nu este niciodată egal? De ce unul iubeşte şi de ce celălalt suferă? Unul îl conţine pe celălalt, cel conţinut are impresia că se pierde în labirintul personalităţii celuilalt şi conţinătorul se sufocă în braţele celuilalt, vrea mai mult, caută, iese, fuge şi lasă în urmă suferinţa celuilalt. Ăştia suntem, de ce nu ne acceptăm aşa acum suntem? De ce ne chinuim unul pe celălalt? Ce vrei de la mine ? Să te torturez? Asta s-ar întâmpla cu tine, n-ai accepta niciodată iubirea mea faţă de trăire, viaţă, n-ai putea să ţii ritmul cu mine, eu nu dorm, nu am pace, am o revoluţie în mine, sângele îmi clocoteşte, asta-i viaţa mea, emoţiile mele.

Te-aş chinui, n-aş ştii să te iubesc altfel, nu pot renunţa la mine, la cea care sunt ca să te fac fericit pe tine, nu pot să mă trădez, mă iubesc prea mult. Iartă-mă! Nu te vreau, şi fii sigur că nu te resping din vanitate, sau din sadism, nu-mi place durerea pe faţa ta, pe faţa nimănui, o tolerez mai bine pe mine, decât la ceilalţi, de asta şi lucrez cu suflete, de asta mă simt îndreptăţită să vindec, de asta sacrific ziua de azi, pentru un fericit mâine, unde femeile să iubească liber, ca nişte zeiţe.

Iartă-mă! Am greşit, te-am făcut să crezi că îmi doresc mai mult, ţi-am hrănit speranţele cu atitudinea mea, cu toleranţa, înţelegerea cu care te-am îmbrăţişat.

Te-am primit de fiecare dată când ai venit fără să te-ntreb de unde vii şi cât ai de gând să stai.  M-am bucurat de clipa iubirii, şi tu ai înţeles că-ţi deschid uşa doar ţie. Când bate iubirea la uşă, de regulă, îi deschid, fiindcă în iubire nu există limite, raţiune, reguli şi legi, nu ţin cont decât de iubire.

Nu-mi place să pierd momente, sunt tristă când nu trăiesc, când sacrific ore, zile făcând ce trebuie, da, din păcate, mai există, nu pentru foarte mult timp, acum sacrific ceea ce sunt ca mai târziu să pot fi doar eu, aşa cum simt. Societatea ne împinge să urmăm indicatoare în numele iubirii apoapelui, dar de tine cine se ocupă? Uiţi de tine în drum spre celălalt, uiţi că ai o inimă care bate, şi rămâi sclava minţii care-ţi ordonă, citeşte, învaţă, respectă, dacă vrei să-ţi fie bine.

Cine m-a pus să adun diplome? Cu ce mă fac ele mai bună? Ahh!! Masterate, doctorate, conferinţe, specializări, ca să ajung unde, mă duc toate aceste titluri mai aproape de mine? Pe naiba!!! Te îndepărtează de esenţă, de vitalitate, de fericire.

Apoi, căsătoria, altă invenţie imbecilă, să mă mărit până-n 30 de ani, altfel nu mă mai ia nimeni. Serios??? Wow!  Asta e prescripţia democraţiei, nu alegerea personală. Şi parcă tot mai mulţi se angajează în această călătorie, succes social, casă, maşină, soţ, soţie. Cine le dictează alegerile? Sufletul? Tare m-aş bucura să mă înşel..

Văd tot mai multe femei care îl acceptă în viaţă pe primul dobitoc. De ce? Să nu se mai întâlnească cu duminicile negre, în care ciocolata şi îngheţata îi fac companie..decât kilograme în plus mai bine mă mărit!

Simona Catrina zicea la un moment dat, fetele bune ajung soţii, fetele rele ajung unde vor ele. Cât de adevărat..important este să ştii ce vrei, rochie sau şorţ?

Cum să nu te mai întâlneşti cu : M-a înşelat! M-a părăsit! M-a bătut! Iubesc pe altul!

Nu-mi dă atenţie! E absent! E posesiv! E gelos!

Cum să nu mai suferi niciodată din iubire? Cum să nu mai strigi după ajutor? Cum să nu te mai dai cu capul de pereţi c-a fugit cu o blondă? Cum să îl păstrezi? Cum să-l ademeneşti în mrejele tale? Cum să menţii atracţia în cuplu? Vă declar soţ şi soţie!!

Femeia singură şi Făt-Frumos, citisem ceva ce m-a tulburat, sună cam aşa, nu există statut mai nefiresc, mai dispreţuit şi mai ostil organismului social decât celibatul. Ai înţeles? Ce faci cu tine? Grăbeşte-te să urmezi vocea socială, să faci parte din turmă, să nu cumva să îndrăzneşti să-ţi păstrezi autonomia individuală. Eu acum, exagerez, fiindcă îmi place să aduc o notă de dramatism în textul meu, însă realitatea nu e chiar atât de îndepărtată, să te preferi pe tine e împotriva societăţii, asta e clar, nucleul familiei suferă în această perioadă, nu e natural să rămâi altfel, degetul este îndreptat spre tine. De la poligamie am trecut la căsătoria de convenienţă, ce mai urmează? Îţi trebuie mult curaj să te rupi de clişeele sociale şi să te aventurezi într-o călătorie interioară, care e preocuparea fiinţei vii, toţi ne dorim să trăim excepţionalul, dar cine-l trăieşte? Prea puţini. De ce? Uită-te-n jur…deschide televizorul, ce zic filmele, romanele, poezia? Ce bine ar fi să luăm esenţa din ele, dar nu, tu ai înţeles că doar manechinele, vedetele au prinţi ca-n poveşti şi tu te mulţumeşti cu un prinţ de doi bani, decât să suporţi încă o noapte de singurătate.

De ce nu renunţi la compromisurile care te otrăvesc? De ce nu îndrăzneşti să ceri mai mult de la viaţă? De ce nu lupţi? Rolul tău nu mai este prestabilit, ca-n antichitate, tu eşti artistul, arhitectul propriei vieţi.

Ce faci cu viaţa ta? Aştepţi să-l întâlneşti! El mă va face fericită! Cât eşti de naivă? Ai impresia că o relaţie îţi va umple sufletul, golul ce-l resimţi? Şi de cele mai multe ori murim cu impresia asta…n-a fost să fie, ca o partidă de cărţi pierdută, sau o afacere ratată. Eşti nebună??? E vorba de viaţa ta, ce naiba aştepţi?? Insatisfacţie, anxietate, aşteptare, aşa arată viaţa ta. N-aş vrea să trăiesc în pielea ta nicio zi, ieşi din casă, îţi zâmbeşte unul, te-ntrebi, el e? Ieşi în club, îl întâlneşti pe zeu, el e? Ieşi la teatru, la sala de fitness, te urmăreşte acelaşi, el e?? Cauţi să pui capăt acestei lipse, acestei căutări frenetice, speri, visezi, există un partener şi pentru mine??

“Mereu ne gândim cum vom trăi şi niciodată nu trăim în prezent.”

Ăsta e handicapul majorităţii. De aici sursa tuturor durerilor, alergi din dorinţă în dorinţă, fără să prinzi esenţialul din neesenţial, rătăceşti, te ridezi, şi încă aştepţi să-ţi pice iubirea, norocul din ceruri.

Şi eu fug de el, mi-e teamă că vrea să mă păstreze doar pentru el, nu ştiu dacă sunt în stare să-l iubesc o viaţă. Nu mă dăruiesc total, cu încredere unei singure iubiri, eu caut mai multe. Dragostea ce mi-a lipsit de la tatăl meu m-a făcut să caut iubirea în mai multe experienţe, faptul că m-a părăsit, atât pe mine cât şi pe mama, a lăsat urme în sufletul meu, undeva este înscrisă această durere, teama de a nu experimenta încă o dată aceeaşi experienţă alături de el, cel pe care-l iubesc. Mi-am creat mecanismul meu de apărare, astfel încât, când lucrurile devin prea serioase, fug. Am o teamă cumplită de suferinţă, recunosc asta în faţa ta, cu speranţa să mă ierţi că te-am certat de multe ori, de prea multe ori, m-am gândit că vindecându-te pe tine, mă vindec şi eu. Iartă-mă!!!

Vreau mai mult! Vreau să iubesc un bărbat mai puternic. Vreau să renunţ la el, e mai slab decât mine, nu mă satur cu el, vreau să mă vindec în braţele unui alt bărbat.

Simt că trebuie să încep un program de dezintoxicare, nu mai pot s-aştept ca timpul să-mi facă dreptate, mă îngrop în muncă, ăsta e refugiul meu, şi uit de el, de sufletul meu.

Nu-mi mai permit să trăiesc lângă el, mă gândesc să-i spun că s-a terminat, mi-e teamă pentru el, ştiu că n-ar suporta, mă iubeşte mai mult decât pe el.

Vreau să fiu iubită! Vreau să iubesc! Vreau să renunţ la ei, vreau să mă dăruiesc unui el. Vreau să am încredere în mine, vreau să mă simt seducătoare, talentată, dorită.

Cum se face ca cele mai frumoase femei se încred atât de puţin în talentul lor?

Şi altele, sunt mulţumite, împlinite, pline de încredere fără să fie frumoase?

Da!! Unele ştiu că merită şi viaţa îngenunchează în faţa lor.

Ei, asta e marea aventură, să crezi că meriţi, să crezi cu toată fiinţa, superficialitatea n-are ce căuta aici, o muncă zilnică ai de depus, uită-te în oglindă, ce vezi? Nu te îndepărta de oglindă până ce nu te îndrăgosteşti de tine. Ascultă un expert, care a trecut prin procesul transformării, vindecării, iubeşte-te! Îndrăgosteşte-te de tine!

Eşti singură? Află că nu vei mai fi, te voi învăţa să atragi bărbatul la care ai visat de mică. Tot ce am nevoie de la tine este să-mi spui ce cauţi la un bărbat, la o relaţie?

Te invit să-mi scrii ce ai dori să citeşti într-o carte care tratează tema iubirii, spune-mi exact cum vrei să arate relaţia ta de cuplu, tu într-un oraş, el în altul, amândoi în aceeaşi casă, tu alegi ce să citeşti, ai şansa asta, nu o rata!

Pe curând, Andreea

Daca vrei  sa lupti cu lipsa iubirii, cu lipsa pretuirii si increderii in sine, cu incercarile vietii, cu obiceiurile proaste, cu un trecut traumatizant, cu vicii si dependente te las cu o lectura mai mult decat potrivita, Stilul Tau- pentru femeia care merita.