De ce nu obtinem fericirea pe care o meritam din relatia de iubire?

De ce nu obtinem fericirea pe care o meritam din relatia de iubire?

De ce ne lasam impresionate de infidelitatile trecute ale iubitului nostru? De ce ne simtim descurajate cand aflam ca sotul prietenei noastre a parasit-o pentru o juna de 20 de ani?

De ce aceasta lume in care traim incurajeaza suspiciunea si neincrederea? Frustrarea si nefericirea conjugala? Ce ne asteapta sa traim in relatiile de iubire?

Acum cateva zile admiram un cuplu ce sarbatorea 25 de ani de la casatorie, ca astazi sa aflu ca el serbeaza trei ani de iubire cu amanta tanara si roscata. Wow! Iti fuge pamantul de sub picioare. Te doare fiindca te gandesti la viitorul relatiei tale. Dar pana la urma neincrederea vine din nesiguranta. Si niciodata nu vei putea avea siguranta ca un barbat te va iubi numai pe tine sau va ramane langa tine pana la sfarsitul vietii.

E fictiune ce vezi in filmele de iubire? Mai exista povesti de iubire nepatate?

Ieri seara m-am uitat din nou cu speranta in suflet la “The Notebook”. Cred ca-ti aduci aminte de aceasta poveste de iubire ce numai in filme ai sansa s-o vezi si traiesti.

Si mi-am adus aminte ce zicea Brene Brown, “speranta nu este o emotie, ci este un proces cognitiv care se cultiva inca de cand erai doar un copil.” De aici neincrederea. Daca nimeni nu ne-a predat lectia sperantei si a increderii intr-o lume populata cu printi si printese ne va veni greu sa ne bucuram de iubire si viata cu inocenta unor copii mici.

E o mare provocare sa nu ne intoarcem mereu cu fata la trecut si sa incercam sa ne traim prezentul si viitorul in fata. Stiu ca niciun sentiment nu trece usor dar cu ce te ajuta sa te gandesti ca toti barbatii sunt poligami si infideli? Sau sa-ti repeti ca vei sfarsi ranita si parasita precum ultima sa iubita?

Gandurile vinovate ne otravesc relatiile cu noi insine si mai ales cu cei pe care ii iubim. De multe ori nici nu punem intrebari pentru ca “stim” ca ni se raspunde cu minciuni.

Atat de infectata ne este mintea cu ganduri negre si periculoase. Cum reusim sa vedem frumosul din viata noastra daca noi continuam sa hranim uratul din noi si din jurul nostru?

Toti stim care a fost momentul in care fetita din noi s-a speriat de lume si si-a inchis inimioara in spatele unui zid puternic. Putine femei indraznesc sa se arunce in bratele unei iubiri pasionale si profunde, interzise si periculoase. In zilele noastre se investeste putin in iubire. Eu, care imi infrunt temerile, ma trezesc in unele zile testand iubirea mea si-a partenerului.

Flamanzeala de afectiune si validare il oboseste pe omul de langa tine sa-ti confirme faptul ca esti importanta in viata lui. Tu vrei ca el sa semneze o declaratie de dependenta in relatie. Si el vrea libertate si ceea ce cauta el in relatia cu tine este interdependenta, care este, daca vrei o dependenta sanatoasa, unde fiecare tine la spatiul personal al celuilalt. Libertatea individuala este premisa pe baza careia se construieste o relatie sanatoasa si longeviva. Si daca nu ma crezi pe cuvant raspunde la urmatoarea intrebare:

Ce ai gasit pana acum in bratele unui barbat?

Abandon? Teama? Infidelitate? Minciuna? Aventura? Sex? Manipulare? Santaj emotional? Lacrimi si gelozie? 

Se intampla ceva cand o femeie este atrasa de un barbat. Ceva ce o face sa uite de propria existenta si manifestare in lume. Ea incepe sa caute disperata uniunea cu acest suflet pentru o lunga perioada, fara sa mai tina cont de viata ei personala si profesionala. Si dupa “noroc” sau mai bine zis, dupa inteligenta fiecare pastreaza iubirea cat merita.

Ma intalnesc prea des cu femei care isi doresc fericirea de la parteneri, copii, casatorie, familie, mancare, de la un somn bun, de la mai multe pahare cu vin, de la un bun film si-o viata sexuala de calitate. Cate femei sunt fericite dupa ce obtin barbatul, copilul si familia?

Nu cate ne-am astepta sa intalnim in viata de zi cu zi. Dupa ce obtin ce doresc femeile se impotmolesc si gasesc viata fara sens. Peste un timp nu mai gasesc nimic bun si calitativ la vietile lor. Si cele care inca n-au sot si copil cauta fericirea in bratele acestor modele fiindca ele stiu ca, succesul social inseamna sot, copil, familie, o masina, o casa frumoasa si-o vacanta de vara in locuri speciale si frumos promovate de societatea facatoare de minuni. Tie nu ti s-a intamplat sa-ti doresti viata unei femei pe care o admiri?

Omul are o tendinta innascuta spre a-si programa fericirea prin proiectarea aspiratiilor.

“Cand imi voi intalni sufletul-pereche voi fi cea mai fericita femeie din lume.”

“Daca voi obtine acest job, imi voi putea permite un stil de viata luxos si voi fi cea mai fericita persoana din lume.”

“Daca imi cumpar casa visurilor mele voi avea unde sa-mi intemeiez o familie si voi fi cea mai fericita persoana din lume.”

Si pana vei obtine ceea ce-ti doresti cum vei fi? Nefericita?

Se poate sa cautam noi fericirea prea mult in iubire? Suntem obsedati sa traim povesti de iubire ca-n filme? Putem fi noi fericiti daca ne ascultam nevoile mintii?

Eu nu vad mari diferente dintre un om si-un animal. Doar ca nu vad prea des caini care se uita la filme de dragoste. Poate atat as avea sa le reprosez animalelor de casa. In rest omul reflecta animalitatea speciei intr-un mare stil: mananca, doarme, face sex, bea si se plimba prin viata sperand ca va obtine fericirea dintr-o intalnire karmica cu sufletul-pereche sau printr-o serie de evenimente fericite la care va lua parte in fiecare zi a anului.

Omul considera ca fericirea se gaseste in placere si nici nu greseste prea mult pana la urma, deoarece predecesorii nostrii au cautat-o in aceleasi colturi ale lumii, corect?

Si cineva drag ne-a invatat ca relatia cu un barbat frumos, destept si bogat ne poate oferi fericirea, fara ca noi s-o mai cautam in posete de firma, alimente bogate in calorii sau in prea multe pahare de vin. Noi ne oprim repede din consum daca gasim pe cineva potrivit. Si ne imbolnavim cand el devine peste timp nepotrivit. Ne amagim si ne alunam personalitatile si vietile in speranta ca cineva ne va salva.

Ei, si uite cum ne apucam de iubit. Tot compulsiv. Doar ca inlocuim un obicei cu un altul. Se schimba doar obiectul placerii, in cazul nostru, placinta cu iubitul. Noi nu ne schimbam prea mult. Ramanem la fel de infantili cand vine vorba de sursele noastre de fericire.

Din pacate, noi nu facem decat ceea ce ne place si ceea ce stim sa facem. Si cand nu ne mai place ce facem, iesim dintr-o relatie ca sa intram intr-o relatie care ne place mai mult.

Si cum se face ca eu cunosc femei care le au pe toate si plang in fiecare noapte pentru ca nu le mai bucura ceea ce au? Iubitul, relatia, sotul, familia frumoasa?

Ce zici de nevoile noastre primare? Si eu ma credeam foarte inteligenta pana ce am realizat ca nu-s cu mult mai desteapta decat pisica mea care se foloseste de cine intra in casa ca sa primeasca mangaierile care-i ofera atat de multa placere. Ce nu facem pentru a obtine ceea ce credem noi ca ne ofera fericire? Eu sunt in stare de orice ca sa ma simt bine. Si-am observat ca multa lume procedeaza la fel. Nu ma gandesc la inaltarea spiritului meu cand mi-e foame sau sete. Si nici fericita nu sunt daca iubitul meu se hotareste sa iubeasca pe altcineva de azi inainte. Iar asta ma sperie. Nu vreau sa devin dependenta de-o singura sursa de fericire, cum ar fi, mancatul, bautul sau iubitul.

Eu cred ca nefericirea naste tocmai din aceasta expunere la o singura sursa de fericire. Cand ne lasam de mancat, ne apucam de iubit. Cand ne lasam de iubit, ne apucam de baut. Sunt eu nebuna sau are sens ceea ce zic? Zi-mi ce faci maine. Astepti sa-ti faca iubitul o bucurie de Valentine’s Day, corect? Poate o floare, o bijuterie si-o cerere in casatorie. Ne asteptam ca cel de langa noi sa fie sursa noastra de fericire. Si asteptam…si suferim cand dorintele noastre nu sunt implinite.

Si daca maine nu vei primi ceea ce-ti doresti? Ce vei gandi despre iubire?

Daca peste cateva luni vei afla ca iubitul tau te-a inselat? Vei continua sa-l iubesti?

Daca vei fi data afara de la servici? Te vei mai putea bucura de stilul tau de viata?

Pe mine fiecare relatie m-a invatat ceva bun despre mine. Si mai mult de atat, mi-a revelat si ce era mai rau in mine. Jocul oglinzii mi-a aratat ca ceea nu puteam suferi la celalalt se regasea puternic in mine. Imi dau seama ca ceea ce-ti spun nu e pe placul tau. Nici pe-al meu n-a fost dar nu exista un alt rost al relatiilor de iubire decat acela de-a ne lasa mai buni decat ne-a gasit. Mai prosti nu putem iesi dintr-o relatie oricat de prosti suntem.

Ceva bun tot se lipeste de noi si fara sa plesnim de desteptaciune. Eu m-am straduit mult timp sa am dreptate in relatiile mele. Si-am avut mult timp de suferit de pe urma acestei ambitii prostesti. De curand m-am hotarat sa invat lectia iubirii. Si pot spune ca-mi da mari batai de cap. Nu e usor sa uiti de necazuri si suferinta trecuta. N-ai curaj sa-ti dezgolesti inima in fata indragostitului care-ti fredoneaza versuri de iubire. Inca te temi ca vei fi ranita.

Mi-a luat mult timp sa-mi deschid inima si sa-l privesc pe iubitul meu cu iubire, incredere si intelegere. Si obstacolul din calea iubirii este mereu acelasi..mintea nu-ti permite sa-l lasi pe indragostit sa faca ce vrea cu inima ta. Dupa tot ce-ai suferit numai un lacat puternic te poate feri de inca o dezamagire in iubire. Si fiecare femeie se incapataneaza sa creada ca iubirea se preface in suferinta dupa ce pasiunea se stinge. Iubirea nu moare. Tu o lasi sa moara! Tu te predai in bratele iubirii ca si cum el ar fi magicianul iubirii pe viata. El stie sa raspunda invitatiei tale. Dar tu esti cea care trebuie sa se reinventeze in fiecare zi.

Si eu, la fel ca tine, il treceam pe fiecare participant la titlul de iubit prin purgatoriul credintelor, jocurilor si regulilor mele de seductie. Niciunul n-a fentat acest ritual pana acum. Toti si-au jucat rolul exceptional. Iar eu m-am simtit senzational de bine in rolul de seducatoare cu norma intreaga. Mi-am zis ca e mai bine sa intri cu ochii bine cascati intr-o relatie decat sa iesi sifonata emotional. Relatiile trecute isi pun amprenta asupra noastra.

Intotdeauna mi-am luat masuri de precautie si niciodata n-am inchis ochii in fata trecutului unui barbat. Se poate ca asta sa fie explicatia faptului ca nu prea am suferit din iubire. Dar nici nu ma pot lauda c-am iubit vreodata neconditionat. Si asta ma doare si mai mult.

Chiar daca sufeream din cauza repetitiei nu ma puteam relaxa alaturi de barbatul ales decat daca urmam acelasi traseu psihologic-emotional. Frica de-a fi ranita era astfel evitata. Imi puneam centura de siguranta si decolam spre tinuturile extazului imaginat de mine. Rareori realitatea bate imaginatia. Aproape niciodata ceea ce ne imaginam despre o relatie nu seamana cu ceea ce traim in relatie. Aproape tot timpul dam peste un sfarsit. Poate fi sfarsitul pasiunii. Sfarsitul fidelitatii. Sfarsitul declaratiilor de iubire. Sfarsitul autenticitatii. Sfarsitul comunicarii deschise. Orice poate interveni intre tine si marea ta iubire cand te astepti de la el la marea fericire.

Relatia de iubire se construieste. Nu se gaseste si nici nu se inlocuieste cu o alta.

Iubirea nu este o floare de sezon. Ea are nevoie de timp sa creasca si sa infloreasca.

De ce se intampla sa ne razgandim pe drum? De ce ne indoim de alegerile facute? De cel de langa noi? De ce ne pierdem interesul ?

Prea devreme se instaleaza neincrederea in noi si in barbatii nostrii. Nici nu mai vreau sa vorbesc despre nasterea neincrederii si cum ne afecteaza viata personala si profesionala.

Avem nevoie de credinta si speranta in inima ca sa putem crede in barbatul de langa noi. Avem nevoie de bucurie si implinire ca sa nu ni se rupa inima in bucati marunte dupa fiecare despartire. Avem nevoie si de alte surse de fericire si prima vorbeste despre tine, draga mea draga. Nu mai astepta de la celalalt ceea ce-ti poti oferi chiar tu.

Prabusirea sperantei ne indeparteaza definitiv de ceea ce ne dorim sa traim. Daca eu nu cred intr-o iubire curata si profunda, barbatul de langa mine imi va confirma ceea ce cred.

De asta mi-e destul de greu sa inteleg femeile care se cramponeaza de suferinta si se ataseaza de rau si urat. Chiar imi este foarte greu sa ajut oamenii care nu se ajuta singuri.

Eu nu promovez excesul de sacrificiu si nici atasamentul de suferinta in scrierile mele dar nici nu te las sa crezi ca partenerul tau este responsabil cu fericirea ta.

Caut solutii impreuna cu tine prin fiecare articol pe care-l postez. Altfel nimic n-are sens.

Viata are sensul pe care tu i-l dai. Viata se repeta cu fiecare nastere si moarte. Dar noi nu ne repetam. Suntem unici. Nimeni, in lumea asta nu este la fel ca tine.  Si asta este singura noastra sansa sa fim frumosi, buni, iubitori, altruisti, autonomi si fericiti alaturi de-un barbat si-n lipsa acestuia. Si sursele de fericire te-asteapta.

Vocatia, cariera, socialul, spiritualitatea, dezvoltarea personala iti ofera ceea ce partenerul nu-ti poate oferi niciodata. Utilizeaza-ti resursele daca vrei sa intretii iubirea ce-o ai astazi. Societatea iti pune totul la dispozitie ca sa te simti implinita si-n lipsa unui partener.

Procesul de transformare sta in mainile tale. Tot ce trebuie sa faci este sa-ti trezesti vointa si dorinta. Vrei mai mult de la tine, de la el, de la viata ta si de la relatia de iubire?

Nu te mai sabota! De felul nostru noi ne autolimitam ingrozitor de mult si asta fiindca gasim cate-o insula calduta care nu ne forteaza sa ne exploram resursele interioare nelimitate. E foarte trist sa descoperi ca puteai mai mult in viata, mai repede si mai productiv. Dar asa traim, prost si saracacios. Poti mai mult!

Iesi din inchisorile pe care tu insati le-ai construit, iesi din tipare, meriti o viata!

Suntem autorii vietii noastre de cand ne nastem si uitam pe drum ca avem ceva de zis. Ceva maret de facut si trait. De ce sa traiesti o existenta banala cand poti trai o poveste senzationala? Scrie-ti povestea personala! Ce planuri ai cu tine? Inca mai astepti ca iubitul sa te scape de singuratate, saracie, plictiseala si lipsa de sens?

Te astept aici sa-mi povestesti despre planurire tale marete cu tine!

Maine, fa-ti un cadou si incepe sa te iei in serios!

Stilul Tau Pentru femeia care merita Stilul Tau Stilul Tau Default
  • Ali

    Exact la timp a venit articolul asta. Ceea ce imi confirma credinta ca nimic nu e intamplator. Andreea, ai pus exact intrebarile care ma framantau si m-ai silit sa-mi dau singura raspunsul… Ma chinuie de ceva timp lipsa increderii si ma lupt cu mine insami sa gasesc masura potrivita de a iubi, indeajuns incat sa simt ca traiesc, dar cu limita, ca sa nu cumva sa mai sufar. Cum spunea Octavian Paler : “caut mereu un drum intre naivitatea de a iubi totul si
    nenorocirea de a nu iubi nimic”. Paradoxal, momentele in care am suferit cel mai mult au fost si momentele in care m-am bucurat cel mai tare. Pentru ca au fost momentele in care mi-am dat voie sa simt, sa fiu eu pe de-antregul, sa iubesc si sa daruiesc fara teama. Imi sufoc partenerul din cauza temerilor mele, dar si mai rau, ma sufoc pe mine insami in jocul asta nebun al mintii care nu se multumeste cu putin, dar nu-si asuma nici riscul pt mai mult. Ai dreptate. Avem nevoie sa iubim cu toata inima, sa credem in ceva sau in cineva fara bariere si fara temeri. Si singura masura de protectie pe care ar trebui sa ne-o luam inainte de a iubi cu totul, ar trebui sa fie cultivarea tuturor aspectelor din viata noastra, pentru ca, daca nefericitul se produce, sa nu ramanem goale. Iti multumim ca ne readuci aminte de lucrurile cu adevarat importante in viata. Ai crescut frumos si odata cu tine, am crescut si noi.

  • Adawio

    Pentru iubirea in schimbul unor lucruri trecatoate: casa, masa, bani vacante etc inseamna a-ti condamna viata la nefericire. Viata e darulmai presus decat toate celelalte, restul avand menirea de a completa starea noastra de fericire. Daca a avea e mai presus de afi, atunci a fi nu mai exista.Iubirea se invata in primul rand de la Cel care a facut un sacrificiu pentru binele nostru, al oamenilor. Chiar zilele acestea meditam la o intrebare pe care am citit-o demult: Ce as putea sa fac eu pentru pentru iubitul meu pentru ca el sa fie fericit? Rezultatul e ca acelasi lucru se intampla si viceversa.

  • Alina P.

    Buna seara din frumosul si tristul Paris, Andreea, 
    Aici a plouat toata ziua, din aceasta cauza zic ca e trist, insa nu imi e jena sa zic ca imi fuge gandul la o fantasma pe care vreau sa mi-o realizez intr-o zi :-) .

    O coincidenta de minune!
    Stii? Cand am intrebari pentru iubitelul meu, mi le notez intr-un carnet caci vreau sa inteleg de ce mi le pun.

    Astazi, ma gandeam la faptul ca amandoi lucram si ne dorim o casa, un ingeras si sa ii construim un viitor. Vorbim de excursii, de vacante insa cand vor fi numai Dumnezeu stie!

    Imi imaginam ca am bani sa imi iau o casa, mi-as echipao cu toate cele necesare, as avea chiar si bani pentru sustinerea copiilor la studii, as avea o masina, insa mi-a venit aceeasi intrebare: AS FI EU OARE FERICITA? Cum sa fac sa nu simt singuratatea si sa ii inteleg dragostea ca sa reusim sa fim fericiti. Sunt o independenta inascuta si mi se spune des ca sunt rece, asadar vreau sa invat sa fiu calda si apropiata de el, sa il sustin atat in reusitele lui cat si in zilele unde vine mort de oboseala si cade in bratele mele avand nevoie de alinare.

    Imi imaginam ca il intreb ce il face pe el fericit. Stiu ca el munceste caci isi doreste o casa luxoasa, cu gradina, cu masina si copii asigurati cu cele necesare. Ok, le ai pe toate, esti tu fericit acum? Nu cred!

    Stii? Vorbim de noi femeile aici caci suntem dezamagite, ca suferim insa uitam un lucru, ca si ei au avut relatii, au avut asteptari si au fost dezamagiti si cu greu se mai implica intr-o relatie.

    ah! Am gasit o notita de-a mea ce dateaza din luna octombrie unde ma intrebam daca am deveni mai buni in cazul in care “banul” ar disparea.

    Eu astazi afirm ca atunci cand facem loc iubirii neconditionate in inimile noastre, putem spune ca am descoperit fericirea.

    Suntem capabili sa ne iertam ca am gresit fata de noi  si fata de ceilalti, suntem capabili sa ii iertam pe cei ce ne-au ranit caci atata timp cat nu iertam ramanem atasati de trecut.

    Dumnezeu ne-a inzestrat cu niste capacitati extraordinare si de ce sa le limitam? De ce sa nu traim aceasta viata asa cum e ea, cu dificultati, cu bucurii?

    Fericirea e sub ochii nostri insa suntem atat de orbiti si o cautam fara sfarsit in vid.

  • Cristinald201

    Multumim Andrea ca ne ajuti sa ne redescoperim drumul spre fericire:-)

  • Olly

    Ai mare dreptate.asteptam de la cei din jur sa ne faca fericiti,fara sa stim ca noi singuri ne putem oferii aceaata fericire.

  • Ioana

    Îmi place cum ai scris şi, ca de obicei, dai sonor gândurilor mele ascunse. Am observat că oamenii suferă de sindromul “until” şi-şi proiectează aspiraţiile  în viitor, condiţionându-şi propria fericire de un eveniment cu probabilitate relativă de a apărea. Apoi, îmi place felul în care descrii procesul de a iubi compulsiv. Înlocuim un “viciu” cu altul. Când iubim mai mult, ajungem să mâncăm mai puţin; după ce “iubirea veşnică” dispare, din nevoia de echilibru începem să bem mai mult. De unde ştiu? Păi am şi eu mpmente în care iubirea mă narcotizează aşa mult încât mi-e suficientă chiar pe post de hrană şi somn, precum şi zile în care îl urăsc pe el şi prin translaţie mă urăsc şi pe mine pt.asta şi-mi înec ura în multe, prea multe pahare cu vodcă. Acum am decis să fac altceva: să mă iubesc pe mine mai mult şi din marea-mi iubire să iradiez în jur. Fără obligaţii, fără aspiraţii, fără explicaţii. Fără exclusivitate. Căci atunci când ai lumina, n-o ţii doar pt.tine, o dăruieşti şi altora, de acord? Iar iubirea e o formă de energie pe care n-o poţi restricţiona. De acord?

  • sunshine

    Cum era…” cu cat iei viata mai in serios cu atat te ia ea mai mult la misto” ?
    Asta e in legatura cu iubirea neconditionata, cu trecutul iubitului, cu minciunile,cu inselatul… :) Stiu ca ma intelegi Andreea!

  • sunshine

    Cum era…” cu cat iei viata mai in serios cu atat te ia ea mai mult la misto” ?
    Asta e in legatura cu iubirea neconditionata, cu trecutul iubitului, cu minciunile,cu inselatul… :) Stiu ca ma intelegi Andreea!

  • alina

    Nu am suferit niciodata din cauza unui iubit care sa ma insele si poate din cauza asta nu am temerea ca sotul meu ma va insela. Recunosc ca din cand in cand ma gandesc ca s-ar putea sa mi se intample si mie, dar nu vreau ca relatia mea cu sotul meu sa fie sub semnul neincrederii sau al fricii. Recunosc ca am incredere oarba in el poate si pentru faptul ca de 8 ani de cand suntem impreuna si 6 de casatorie inca il iubesc si ma gandesc cu drag, dragoste la el. Da, IL IUBESC! Nu va ganditi ca sunt genul care isi idolatrizeaza barbatul sau il pune pe un piedestal, dar cred ca ne-a ajuta si faptul ca de la inceputul relatiei am fost sinceri si ne-am impartasit toate asteptarile, dorintele, “regulile” de functionare ale relatiei noastre. Poate ca de cele mai multe ori COMUNICAREA ne-a ajutat si de ce sa nu recunosc ca si parte sexuala conteaza enorm caci de fiecare data cand se intampla … e mai placut decat cea de dinainte. Si in afara de mama mea, sotul meu este cel mai bun prieten al meu. Incurajez – asa cum reiese si din articolele de pe acest site, la mai mult curaj. Trebuie sa avem curaj sa intram intr-o relatie, trebuie sa acordam fiecarui om “prezumtia de nevinovatie”. Caci nu poti sa traiesti toata viata in frica – nu e viata! Viata este una si trebuie traita – in limitele fiecaruia!

  • Cela_resiga

    POATE UNELE RASPUNSURI  LA INTREBARLE VOASTRE LE VETI GASI AICI… in acest interviu… daca veti avea rabdarea de a citi tot interviul… mai frumos de atat nu cred ca poate fi explicata iubirea…
    “Fara Dumnezeu, orice iubire moare” Iubirea e fundamentul fiintei noastre”Tinerii de azi au mare potential sufletesc, dar le lipsesc punctele cardinale. Cel mai adesea ei nu stiu cu adevarat ce e iubirea. O confunda cu indragostirea. Si nici nu stiu sa o traiasca. Vad filme si traiesc dupa clisee. Viseaza toti o iubire mare, ca-n filme. O iubire data de-a gata, cu un partener fara cusur, care sa-i inteleaga orice ar fi. Si nu pricep de ce lor nu li se intampla la fel. Dar iubirile astea din carti si filme sunt utopice, nu se verifica real. Ceea ce se simte insa la toti cei care vin sa se spovedeasca este o cautare neobosita, nevoia de a trai o iubire profunda, perfecta. Foamea asta de iubire exista in toti.- De ce avem atata nevoie sa ne implinim intr-o dragoste mare?- Cautand iubirea, il cauti, de fapt, pe Dumnezeu. Chiar fara sa-ti dai seama. Chiar daca nu esti un bun crestin, simti cumva, straniu, de fiecare data cand iubesti si esti iubit, ca acolo, in iubire, e adevarul. Cauti iubirea toata viata, ai nevoie de ea chiar si atunci cand te prefaci ca nu mai ai, o traiesti gresit, o traiesti stramb, dar o iei de la capat.  Gravitezi in jurul ei, te straduiesti mereu sa o intelegi, pentru ca simti ca acolo e implinirea si fericirea. Noi, oamenii, nu putem sa nu iubim, sa nu vrem sa fim iubiti. Pentru ca asta e fundamentul fiintei noastre. Dumnezeu este iubire si tot ceea ce este in lumea asta tanjeste dupa iubire. Dumnezeu a creat totul dupa chipul si dupa asemanarea Lui, dupa tiparul Lui, al relatiei treimii. Dumnezeu e o relatie, Dumnezeu nu e singur. Noi am fost creati ca oameni sa participam la bucuria relatiei din Dumnezeu si cu Dumnezeu. Sa traim iubirea. Sa fim impreuna. De aceea se spune ca raiul e comuniunea cu toti, iar iadul e neputinta de a mai iubi.
    Desi il avem pe Dumnezeu, simtim totusi ca fara celalalt nu suntem completi. E nevoie de un altul, ca sa fim fericiti?- Dumnezeu i-a facut pe oameni incompleti, tocmai ca sa aiba nevoie unul de altul. Daca ne-ar fi facut perfecti, ne-am fi fost suficienti singuri. Sigur, exista oameni care daruiesc mai mult, oameni care dau mai putin, dar nu trebuie sa ne oprim la relatia cu un singur om, trebuie sa invatam sa iubim pe toata lumea, sa castigam un rod din relatia cu fiecare, nu doar din aceea cu partenerul de viata. Orice om e un dar potential pentru noi, cu care ne putem imbogati.- Visam, aproape toti, la o iubire mare, care sa ne tina toata viata. Si totusi, realitatea ne arata ca iubirile mor, si ele, mai des decat am vrea sa credem. De ce se stinge dragostea?- Moare pentru ca nu exista si Dumnezeu in ecuatie.Si atunci noi nu avem de unde sa ne alimentam, sa ne regeneram iubirea.  Fara Dumnezeu, nu exista principiul generator de iubire. Omul singur e o fiinta limitata. Harul e cel care il face infinit de adanc. Harul e de la Dumnezeu.Orice realitate netransfigurata degenereaza. Se consuma. Fara har, omul e in stare cazuta. La fel si cu iubirea. Ea se stinge daca nu exista raspuns.  Daca o intorci catre Dumnezeu si catre oameni, ea primeste raspuns din infinitatea Lui Dumnezeu.        Daca o intorci catre tine, catre trup, catre materie, ea se cheltuie, se epuizeaza, pentru ca lucrurile astea sunt limitate.De asta e nevoie de cununie. Cununia e unirea a doi cu un al treilea, cu Dumnezeu, care e infinit.
    - Din pacate, simplul fapt ca te cununi in biserica nu garanteaza mereu fericirea…- Trebuie sa invatam sa-L vedem in celalalt pe Dumnezeu.                                                                 Nu trebuie sa ne raportam la un om ca la un lucru finit. Orice persoana e un izvor infinit, dar care nu e descatusat. Prin iubire si cu ajutorul lui Dumnezeu, putem rupe zagazurile, astfel ca celalalt sa-si dea drumul fiintial, sa scoata din el tot potentialul lui moral, spiritual si de iubire. Pentru ca fiecare om e cu mult mai mult decat se vede. Si vine iubirea si activeaza in celalalt ceva ce habar nu avea ca zace in el.  Ai nevoie de un celalalt care sa iti dea masura.In relatie de doi, omul evolueaza continuu. Si nu mai are cum sa se sature de celalalt, sa se plictiseasca, sa ajunga la rutina. Pentru ca fiecare il face pe celalalt sa evolueze. Fiecare se desface ca un boboc, apoi ca o floare, si aceasta inflorire a lui este infinita. Multi oameni par incapabili de sentimente profunde. Asta, pentru ca nu au fost iubiti, la randul lor, ca sa inceapa sa infloreasca. Dar toate astea nu sunt posibile fara Dumnezeu. Si fara efortul fiecaruia de a activa in celalalt taina Lui, harul dumnezeiesc. Trebuie sa iubesti cu Dumnezeu din tine, pe Dumnezeu din celalalt.
    - Cum ar trebui sa iubim, parinte? Unde gresim, de tot ajungem sa o luam de la capat?
    - Nu stim sa ne daruim. Nu avem exercitiul daruirii de sine.
    Societatea actuala ii educa pe oameni in directia propriilor dorinte, ii invata sa se iubeasca intai de toate pe ei, sa-si urmareasca propria implinire. Si dragostea devine, astfel, un fel de accesoriu, care le serveste fericirii proprii. Am o cariera, am o casa, am si o iubita! Dar nu iubim cu adevarat decat atunci cand facem acest exercitiu al iesirii din sine si cand incepem sa ne exersam in daruire, sa ne antrenam puterea de iubire.
    Sa iubesti inseamna sa gravitezi in jurul implinirii celuilalt.Sa te gandesti cum poti tu sa-l ajuti pe celalalt, cum poti sa-i vii in intampinare, cum sa-l odihnesti, cum sa-l scutesti de un efort, cum sa-i faci o bucurie, cum sa-i gatesti o mancare buna, cand e obosit. Trebuie sa inveti sa traiesti prin celalalt si pentru celalalt. Iubirea inseamna foarte multe gesturi. Intentiile, gandurile in sine nu au nici o valoare in absenta lor.  E plina lumea de ele. Facand gesturi te si verifici pe tine, daca poti cu adevarat sa iubesti. Am citit de curand intr-o carte cum un detinut politic taran, inchis la batranete, primea de la babuta lui scrisori, in care ea punea si cate o floare presata. Asta inseamna iubirea. Si chiar mai mult. Sa daruiesti atunci cand esti epuizat, cand nu mai ai nici o forta. Nu exista scuza sa nu daruiesti. Daca dai din prisos, cand ti-e bine si-ti vine usor, nu are valoare. Atunci cand nu mai poti si vrei totusi sa faci ceva pentru celalalt, izbucnesc in tine resurse de energie de care habar nu aveai. Primesti forta de la Dumnezeu si ajungi sa faci mai mult decat credeai ca esti capabil. Sa te daruiesti atunci cand nu mai poti te leaga cu adevarat de celalalt si-l face si pe celalalt sa se deschida, sa daruiasca la randul lui.                                                    In iubire, trebuie sa daruim ce nu avem, cand nu mai avem. Si atunci, ca in Evanghelie, nimicul se transforma, si painea si pestii ajung tuturor.
    - Pana unde te poti darui pe tine, fara ca asta sa te anuleze cu totul? Uneori, poate e mai bine sa te opresti, daca celalalt nu-ti raspunde la fel…
    - Daruirea de sine e un gest voluntar, nu este o dependenta fata de celalalt, nu e sclavie. Nu ti se cere s-o faci. Prin daruire nu ma anulez, ci ma regasesc pe mine si ma imbogatesc cu felul celuilalt de a fi. Prin posedare, ma anulez.  Unora le convine sa se lase stapaniti de altii. E cazul multor femei de azi, care ajung sa se inrobeasca. Le bat barbatii, sunt chinuite, dar le e frica sa-si asume un drum, de dragul sigurantei. Au parte de o suferinta absurda, care nici macar nu e mantuitoare. E o forma de lene. Refuza responsabilitatea propriilor decizii si atunci prefera doar sa execute. Dar asa nu vor evolua niciodata.
    “Cand Dumnezeu iti trimite dragostea, nu inseamna ca-ti da de-a gata si o mare iubire”
    - Nu toata lumea are parte in viata aceasta de iubiri extraordinare. E vina noastra? Tine de noi sa traim o mare iubire sau ea e un dar de la Dumnezeu?
    - Dumnezeu are un drum clar pentru fiecare. Nu exista coincidente. Faptul de a intalni o anumita persoana tine de voia Domnului. Dar felul in care reactionam noi la intalnirea respectiva tine de noi.  Fiecare persoana care ne iese in cale e un dar de la Dumnezeu si noi trebuie sa ne intrebam, de fiecare data, de ce a randuit Dumnezeu sa intalnesc omul ala. Ce pot eu sa fac din relatia asta? Ce trebuie eu sa inteleg? Ce folos pot sa trag?  Apoi, sa nu confundam indragostirea cu iubirea. Daca Dumnezeu iti trimite dragostea, nu inseamna ca-ti da de-a gata si o mare iubire.  Dragostea e doar o arvuna de la Dumnezeu. Daca o cheltui fara stiinta, nu mai ajungi niciodata la iubirea adevarata. Poate la inceput nu pare mare, dar iubirea, daca se lucreaza, creste tot mai mult. Iubirea nu e emotie, e o putere.  Dumnezeu nu e trup si totusi se defineste pe sine ca iubire. Deci, iubirea nu e trup! Sigur, si componenta asta trupeasca intra in iubire, dar nu se reduce totul la ea. Iubirea e o mare putere a omului, primita de sus, o putere care trebuie eliberata si lucrata de fiecare in parte. Spun eliberata, pentru ca cel mai adesea ne iubim pe noi insine, si atunci iubirea este inchisa in noi, se invarte in cerc. Este o iubire egoista, intoarsa catre sine, in loc sa fie libera si sa nu ceara nimic in schimb.- Iubirea adevarata e intotdeauna libera?
    - Da, iubirea adevarata afirma libertatea celuilalt.  Nu incearca sa-l stapaneasca. Aici se greseste cel mai mult in relatii, cand unul incearca sa-l transforme pe celalalt, sa-l ajusteze dupa gustul propriu.  Cand iubesti, trebuie sa iesi din tine in sensul de a incerca sa-l traiesti pe celalalt, sa-l intelegi pe celalalt, sa vezi  lumea prin ochii lui.Daca ii calci libertatea, apare instinctul de aparare. Si se va inchide in el. Se va feri de tine, se va simti agresat.  Intr-o relatie trebuie sa existe un balans intre apropiere si distanta.  Trebuie sa-i pastrezi celuilalt taina, sa n-o spulberi. Sa nu incerci sa cotrobai in toate cotloanele sufletului lui, sa nu intri cu excavatorul peste flori. Tupeul, indrazneala distrug misterul celuilalt.    Exercitiul acesta al iesirii din noi insine uneori e dureros, inseamna sa parasesti o pozitie sigura, sa iesi din confortul felului tau de a fi, adoptand felul celuilalt de a fi. Dar numai asa te poti largi, te poti imbogati si poti transforma iubirea in cale de cunoastere.  Daca ramai in tine insuti, esti foarte sarac. Ba, mai mult, te trezesti ca toti iti intorc spatele. Te trezesti singur.
    - Ar trebui atunci sa cultivam toleranta in dragoste?
    - Ar trebui sa facem exercitiul alteritatii, nu al tolerantei. Toleranta e un fel de ingaduinta fata de ceva ce tie nu-ti convine, presupui ca celalalt are niste defecte pe care tu, din marinimie, le treci cu vederea. Adica toleranta presupune mandria.            Or, intr-o relatie de iubire tu nu ai dreptul sa consideri felul tau de a fi mai bun ca al celuilalt, n-ai voie sa ceri celuilalt sa se schimbe, trebuie sa-ti ceri tie sa-l suporti pe celalalt. In iubire, nu trebuie sa te preocupe binele tau, ci trebuie sa te pui pe tine in slujba celuilalt, preocuparea ta sa fie devenirea lui. Scopul lui nu e sa te infrumuseteze pe tine, sa te faca sa te simti mai frumos si mai bun. Iubirea traita drept schimba oricum lucrurile in bine. Faptul ca ma daruiesc total, ca ma arat jertfitor il face si pe celalalt sa se corecteze, sa se simta, il schimba in bine. Parintele Teofil Paraian spunea ca dragostea niciodata nu calculeaza si dragostea totdeauna calculeaza. Cum vine asta? Pai, niciodata nu calculeaza ce daruieste, ca sa-i atraga atentia celuilalt uite, cate am facut pentru tine, acum da-mi si tu la fel. Si in acelasi timp calculeaza mereu cat primeste, ca sa poata da mai mult. Asta e iubirea adevarata.
    - Cateodata, oricate ai face pentru celalalt, el ramane indiferent si nu-ti intoarce nici o farama de dragoste. Cum stii care e omul pentru care merita sa dai tot?
    - In ordinea fireasca, important e sa nu te implici intr-o relatie pana nu esti sigur de ea.  Potentialul de afectiune, de iubire, trebuie pastrat pana gasesti o persoana cu care te potrivesti cu adevarat, cu care sa ai in primul rand o potrivire sufleteasca, nu trupeasca. Apoi, un om de calitate, daca a intalnit un alt om de calitate si se jertfeste pana la capat, reuseste sa-l invinga pe celalalt prin iubire, chiar daca celalalt iubeste mai putin.                                                                                                    Iubirea unuia, cu statornicie, poate sa salveze iubirea celuilalt. Am cunoscut multe recuperari miraculoase de relatii care erau in pragul esecului si au ajuns chiar mai puternice si mai profunde ca inainte. Oamenii trebuie sa invete sa aprecieze crizele. Intrebarea mai are insa si o capcana. Daca te opresti la om, risti sa pierzi tot. Daca il ai in minte mereu si pe Dumnezeu, gasesti in jur suficiente persoane care sa merite sa dai tot, fara sa-ti mai fie teama ca ai putea pierde. Nici un om nu merita in sine sa-i dai tot. Pentru ca omul ala nu e ultima realitate, dar Dumnezeul din el, da. In definitiv, prin om ne daruim, de fapt, lui Dumnezeu.
    “Daca nu se ajunge la cununie, inseamna ca Dumnezeu e scos afara din ecuatie”
    - Si atunci care e rostul casniciei?
    -Relatia, casnicia sunt doar un cadru in care noi ne manifestam, ne desavarsim. Ne exersam iubirea, aceasta capacitate de a iesi din noi insine, de a deveni transparenti, ca Dumnezeu sa se poata manifesta deplin in noi, iar noi sa ajungem la acea patrundere reciproca intre oameni, sa putem iubi tot mai mult. Numai daca ne exersam deschiderea, devenim niste vase largi care pot primi mult mai mult decat pe celalalt. Si atunci pot iubi, prin intermediul lui, pe toti oamenii, intreaga natura si toate animalele, pot cuprinde in inima mea toata creatia lui Dumnezeu.Exersand comuniunea in doi ne pregatim pentru comuniunea cu toti, care va fi in Imparatia Cerurilor.
    - Exista suflete pereche? Oameni alaturi de care totul devine mult mai usor?
    - Exista, dar mai multe. Nu exista un singur om cu care sa-ti fie scris sa fii impreuna. Exista insa mai multe persoane in lumea asta cu care relationezi foarte bine. Faptul ca ai intalnit una si, din nestiinta, iubirea s-a cheltuit, nu inseamna ca vei ramane toata viata singur.  Asa cum faptul ca ai intalnit un suflet pereche nu garanteaza ca iubirea va dura, daca nu lucrezi virtutile ei.  Fara potrivire, nu e posibila dragostea. Dar potrivirea e doar o scanteie. Ea nu garanteaza vesnicia sentimentului. Nu meriti ceva pentru care n-ai muncit! (rade).  Din contra, se intampla des ca tocmai aceste iubiri sa se cheltuie mai repede, pentru ca totul e perfect si nimeni nu depune nici un efort. Se ajunge la un fel de suficienta, pentru ca celalalt corespunde perfect nevoilor mele si eu nevoilor lui, si atunci fiecare se iubeste pe sine, prin intermediul celuilalt.
    - Asa se nasc gelozia si posesivitatea?
    - Gelozia e iubirea de sine prin celalalt. Daca esti gelos, nu-l iubesti pe celalalt cu adevarat, ci consideri ca celalalt e dreptul tau si cineva atenteaza la el. Ti-e frica sa nu vina cineva sa ti-l fure.  Dar nici un om nu are dreptul sa il confiste pe celalalt. Iubirile astea contorsionate, cu gelozii si suferinte care-ti fura ochii si-ti intuneca mintea, sunt iubiri demonice. Ele sunt fascinante in felul lor, sunt foarte simtuale, au un erotism exacerbat, dar produc enorm de multa suferinta, te desfiinteaza ca persoana. Tu crezi ca te-ai jertfit suferind, dar de fapt ai fost posedat.  Iubirea adevarata, dumnezeiasca, afirma, nu distruge.  E ca un cer senin. N-are tulburare si n-are ceata.
    - Astazi, tot mai multi oameni aleg o forma libera de iubire. Nu se mai casatoresc, ba uneori nici nu mai locuiesc impreuna, dar cu toate acestea, se iubesc si traiesc in armonie. E gresit ca procedeaza asa?- Iubirea care nu implica responsabilitate si sacrificiu nu e iubire devarata. E iubire conjuncturala, care nu ajunge la maturitate. De fapt, in cazul lor nici nu se ajunge cu adevarat la iubire, ei raman in faza de indragostire.  Daca nu se ajunge la cununie, inseamna ca Dumnezeu e scos afara din ecuatie. Si fara harul dumnezeiesc, omul e finit si dragostea lui tine doar o vreme.    Cei care aleg calea aceasta vor o iubire in care sa nu aiba nimic de pierdut, ci doar de castigat. Vor sa ia ceva ce se obtine usor si sa se pastreze mereu liberi, in cazul ca apare ceva mai ofertant.
    - Cand traiesti o iubire nefericita, te gandesti adesea ca ar putea exista cineva care sa te iubeasca mai mult, sa te inteleaga mai bine…
    - Modul asta de a vedea lucrurile e o consecinta a gandirii tehniciste. Un produs se uzeaza moral, in momentul in care apare o versiune imbunatatita a lui. (rade) Adica iese din uz. Or, oamenii nu ies din uz, ei devin continuu.                                        Trebuie sa aprofundam, sa sapam in relatia respectiva, pentru a ajunge la noi si noi adancimi, chiar daca apar oportunitati de relatii mai bune, chiar daca cunoastem persoane care ni se par mai potrivite.  N-avem voie sa schimbam persoana. N-avem voie sa incepem mii de drumuri, pentru ca nu mai ajungem niciodata la capat.    Nu poti sa te remodelezi la infinit dupa alte tipare de femei sau barbati, pentru ca te tocesti ca piesa, ajungi sa nu mai ai nici un profil.  Tu crezi ca ai capatat experienta, ca ti-ai imbogatit modul de a fi, avand foarte multe iubiri, dar de fapt te-ai pierdut pe tine, nu mai stii cine esti cu adevarat.  In iubire, ca si in profesie, e foarte important sa fii statornic.  Nu te poti face trei ani medic, apoi inca trei actor si dupa alti trei sa te pregatesti sa devii fotbalist. Trebuie sa mergi mai departe. Pentru ca impasul la care ajungi intr-o relatie e al tau, in primul rand, nu al celuilalt.  Dumnezeu ti l-a randuit tie, ca sa te depasesti, ca sa evoluezi.  Schimband persoana, fugi de tine, fugi de devenire.  Iar obstacolul va reveni, sub alta forma, oricine ar fi langa tine.
    “Nimic nu se poate fara sacrificiu, fara principiul crucii”
    - De ce e atat de importanta fidelitatea? Cunosc persoane care spun ca-si iubesc partenerii, desi ii mai insala din cand in cand, si ca asta nu are nici o importanta, atata timp cat nu sunt sentimente la mijloc.
    - Se mint singuri.  Infidelitatea e o forma de consum. E foarte urat sa-i consumi pe ceilalti, pentru nevoile tale erotice.  Dar, de fapt, te consumi pe tine. Stagnezi. Fara fidelitate, nu poti ajunge la nivele mai profunde.                                                     Numai asa poti evolua. Or, daca iti permiti alternative, inseamna ca nu esti dispus sa infrunti blocajul, ca vrei sa il ocolesti.      Daca iti refuzi alternativa, atunci nu mai eziti, depasesti criza si vezi si ce potential zace in tine si in celalalt.  Si esti mai castigat si mai bogat ca inainte. Ajungi la alt nivel al iubirii, e o iubire rafinata si foarte profunda, care nu mai sta doar in indragostirea trupeasca. Efortul putin inseamna devenire putina, inseamna sa fugi de implinirea de sine. Vedeti, nimic nu se poate fara sacrificiu, fara principiul crucii. Sacrificiul pe cruce e fereastra spre Inviere. Sfantul Maxim Marturisitorul spunea ca in creatie toate se cer dupa cruce. Asa se manifesta iubirea lui Dumnezeu fata de noi. Pentru ca asta e conditia noastra cazuta, consecinta caderii in pacat.
    Nu ni se da nimic, daca nu jertfim ceva. Si iubirea e o jertfa. Jertfesti sinele tau, ca sa-ti apropii sinele celuilalt. E o renuntare la tine.  Sacrificiul da profunzime oricarei relatii. E cel care fixeaza iubirea. Sa te indragostesti e usor, dar sa iubesti e foarte greu. Fugi de cruce: fugi de inviere, fugi de bucurie, fugi de iubirea adevarata! Nu se poate fara. Fara cruce, e calea usoara, comoda.  Nestiind sa suferim cu bucurie, sa umplem suferinta de rost, fugim, de fapt, de viata. Si tot ce primim e de mana a doua. Toate bucuriile si iubirile sunt diluate. Tot ce traim e searbad.
    - De ce suferintele din dragoste sunt unele dintre cele mai dureroase?
    - Pentru ca omul, iubind, se deschide si devine profund. Si atunci incaseaza loviturile direct in profunzimea fiintei. Daca iubirea a fost cu Dumnezeu si celalalt pleaca totusi, Dumnezeu nu ramane dator. Vine El si umple golul, pentru ca tu nu l-ai iubit doar pe cel care a plecat, ci si pe Dumnezeu din el. Poti fi destramat cu adevarat dupa o despartire, doar daca nu-L ai pe Dumnezeu. Daca ai iubit stramb, daca ai fost posedat de celalalt.
    - Uneori, dupa o mare iubire, nu mai avem curaj sa mergem mai departe, sa ne mai deschidem sufletul inca o data. Cum putem vindeca ranile lasate de o suferinta din dragoste?
    - Parintele Teofil Paraian spunea ca suferinta e o mare taina.  Degeaba ti-o explici teoretic, inima continua sa doara. Si orice sfat din afara ramane tot in afara. Numai Dumnezeu poate vindeca astfel de rani, daca considera. Dar unele dintre ele nici nu trebuie sa se vindece. Se intampla uneori ca inima ta sa poata purta infinit de multe rani deschise. Capacitatea de suferinta a omului e foarte mare. Dar nici nu trebuie sa devenim atat de obsedati sa se inchida rana, sa uitam tot. Un esec in dragoste nu trebuie sa ne infirmizeze afectiv. Poti sa duci o alta relatie si cu o rana in inima. Si cu mai multe rani in inima.  Dumnezeu iti da oricum puterea de a iubi din nou. Trebuie sa mergi inainte, sa ai curajul sa te deschizi din nou, sa incasezi din nou. N-ai voie sa te opresti.
    “Fericirea se munceste in fiecare zi”
    - Unora parca le sunt date numai suferinte, toata viata…
    - Trebuie sa intelegi ca e ca un joc intre tine si Dumnezeu.  In suferinta se ascunde, de fapt, dragostea lui Dumnezeu fata de tine. Si atunci incepi sa gasesti un rost fiecarei suferinte.  Fara Dumnezeu, totul sfarseste intr-un mare absurd. Si cea mai mica suferinta te doboara. Nu mai intelegi nimic si ajungi sa-ti pui capat zilelor. Cu Dumnezeu, cea mai mare suferinta e umpluta de sens si e mereu urmata de bucurie.                                                                                                            Trebuie sa nu uiti niciodata ca Dumnezeu te iubeste si te pune la incercare. Te incearca, pentru ca vrea sa-ti dea ceva. Dar cu un pret! Trebuie sa meriti darul, sa te ridici spiritual la nivelul la care il poti primi. Nivelul urmator al jocului. Oricum, darul e intotdeauna cu mult mai mare decat suferinta pe care o treci ca sa ajungi la el.  Dumnezeu nu ne poate darui liber, ca atunci ne-ar asfixia cu iubirea lui, ne-ar distruge fiinta, nu ne-ar mai lasa sa inflorim liber. Dumnezeu, cand ne iubeste, ne pune la incercare, ca pe argint in topitoare. Pentru ca vrea sa scoata din noi esenta cea mai pura.
    - Ce ar trebui sa facem ca sa fim fericiti?
    - Trebuie sa pornim in cautarea adevarului iubirii, cu toate fortele noastre. Sa nu ne angajam steril, de suprafata, ci sa ne daruim total, tuturor oamenilor si, prin ei, lui Dumnezeu. Si sa o facem pe viata. Fericirea adevarata exista. Si exista aici, pe pamant.  Ea nu e decat o cale pe care inaintam.  Doar in masura in care stim sa daruim, o sa si primim.   Pentru ca Dumnezeu ne chinuie uneori, dar ne si rasplateste cu asupra de masura. Se joaca cu noi, ne face sa vrem mai mult, sa ne dorim mai mult, sa devenim mai mult. Fericirea nu e un dat, o pleasca, o incremenire care pica pe tine. O fericire statica ne-ar strivi sub o plictiseala cumplita.  Fericirea se munceste, se castiga in fiecare zi.                                                       E un urcus continuu, o dinamica ce se adapteaza permanent nevoilor noastre. Fericirea e devenire.

    • Alina P.

      Buna dimineata,
      Am ramas fara cuvinte!
      Multumesc pentru acest articol

      • Cela R

        Ma bucur nespus pentru fiecare suflet care a citit acest articol si a gasit in el raspunsul la miile de intrebari care ne framanta din cand in cand, pe fiecare din noi.
        La fel am ramas si eu fara cuvinte cand am citit prima data acest articol si l-am citit de nu stiu cate ori dupa aceea fara sa ma plictisesc… si il citesc si acum cu aceeasi placere si bucurie in  momentele in care poate ma simt descurajata… sau nesigura… gasindu-mi linistea interioara si gandindu-ma ca nu stiu daca cineva ar fi putut sa explice mai bine si mai frumos ce inseamna iubirea adevarata.
        Un suflet care a citit acest articol… si l-a inteles…eu il consider  un suflet  linistit…. usurat de toate grijile pe care ni le facem zi de zi… e un suflet vindecat de tot ceea ce e rau si negativ…. UN SUFLET FERICIT!!!
        Si mi-ar placea sa-l citeasca cat mai multe suflete…. si daca l-ar citi… cu siguranta … o lume s-ar schimba in bine!  

        • http://cupersonalitate.wordpress.com/ Iuliana

           Intr-adevar un articol de nota 10.Acum inteleg totul.

        • Iulia Cap

          Dumnezeu sa te binecuvanteze pt bunatatea ta.Dumnezeu sa ne binecuvanteze pe toti!

    • Andreea Papp

      Multumim c-ai impartit cu noi gandurile tale de iubire! Si te mai asteptam sa ne mai ghidezi prin viata. :-) Te imbratisez!

    • Loredanabucur1984

      incredibil de frumos! multumim!

    • Iulia Cap

      Multumesc mult pentru postarea acestui interviu.Da….si fara cuvinte.Acest adevar l-am regasit in cartile “Puterea Prezentului” si “Linistea care vorbeste” de Eckhart Tolle si in unele scrieri ale lui Osho dar gandite si spuse altfel.Minunat!

    • LYLY

      E nemaipomenit de frumos si foarte adevarat,ma bucur extraordinar de tare ca citesc ce traiesc…FELICITARI

  • Cruducaro

    e tare de tot articolul.si atit de adevarat

  • eu

    Cel mai maret plan al meu: cum care? SA MA IAU IN SERIOS! uneori uit, andreea, si e tare greu, ma prabusesc! am invatat mult din articolele tale, din gandurile si invataturile tale… astept cu nerabadare altele.

  • Dinu_cristinutza

    draga Cela  cu comentariul postat ai spus tot si infinit mai mult.  chiar aveam nevoie de asa ceva.   fara cuvinte si multa meditatie asupra sinelui.  multumesc.

    • Cela

      Nimic nu ma bucura si nu ma multumeste mai mult…decat sa stiu ca, cu articolul postat am mai ajutat un sufet… prin bucuria si regasirea rostului nostru aici pe pamant… prin intelegerea a ceea ce inseamna sa iubesti cu adevarat…

  • diana

    Foarte frumos articolul, dar vroiam sa iti spun si eu ceva apropo de nevoi si ajutor. De exemplu un tip cu care am iesit eu mi-a zis hai sa te ajut sa realizezi nu stiu ce, eu i-am zis ca nu am nevoie, dupa care s-a oferit sa imi rezolve alta problema si eu i-am zis ca o sa ma descurc si pe acest plan si mi-a zis pai inseamna ca tu nu ai nevoie nici de mine si ma rog ca e frica de mine si asa mai departe. Cred ca fiecare individ reactioneaza diferit de la caz la caz. Cel putin acest barbat considera ca daca el nu rezolva problemele iubitei lui, nu isi are rostul in relatia respectiva. Concluzia este urmatoare-dupa ce am invatat atat de multe lucruri frumoase de la tine si de la Pera viata mea are un sens extraordinar ! Va iubesc si va doresc sa aveti numai succese pe toate planurile.

  • kmy

     Draga Andreea, un articol minunat ! De curand am citit cartea “Cele 7 secrete ale cuplurilor fericite” si erau acolo doua ideei care mi-au placut : “trebuie sa fii pregatit/a in fiecare clipa sa divortezi, sa faci fata singuratatii” si “sa fii pregatit/a pentru dezamagiri”. E un proces al maturizarii care nu tine de varsta biologica…e un examen greu, pe care nu il putem promova fara educatie, exemple din familie sau propria suferinta…Multumesc, Andreea, ca-mi esti alaturi ! Iti doresc multa iubire in viata ta !

  • Pingback: Alte cinci povesti pe care ai nevoie sa le citesti « cupersonalitate

  • Catalina

    Buna,
    sunt divortata de ceva ani buni si de a lungul vietii am invatat ca dca tu nu ti faci un cadou de ziua ta,nimeni nu ti va face. acum 4 ani am inceput sa ma descopar ca femeie,sa ma iubesc si sa convietuiesc cu mine insami. mi am facut cadou la 37 de ani o pereche de cercei unicat(cu certificat) ,la 38 mi am luat inima n dinti si mi am indeplnit un vis din copilarie(tata e plin de tatuaje) un tatuaj cu un scorpion care se vede dintre 2 orhidee- i am a nice person but don t fuck with me !, la 39 mi am pus perceing in in nas limba si buric, iar acum la aproape 40 ptr ca sa mi dovedesc iubirea fata de corpul meu mi am facut blefaroplastie de valentine day! in toata aceasta perioada am trecut prin 2 relatii care n au facut nimic altceva decat sa ma invete ca iubirea de sine e mai presus de orice dar cu o limita binenteles ptr ca ,zic eu, nu am dat inca in narcisism, doar ca am pus suflet prea mult si am suferit pe masura iar toata aceasta suferinta si a pus amprenta pe chipul meu.. asa ca ,fruntea sus ,traieste momentul din plin si fa ti o desga de amintiri frumoase.
    o zi buna tuturor !.

  • Alexandrina Cringeanu

    Multumesc

    Sunt recunoscatoare pentru ca suntem din ce in ce mai multi oameni care vrem sa aflam cine suntem noi Cei Adevarati, de ce venim Aici, care sunt experintele acestei vietii, noi cei care stim ca totul vine din interiorul nostru, exteriorul este numai o reflectie…sta in puterea noastra sa avem o viata minunata, implinita

  • cristina

    off..andreea..scumpa mea:) te iubim cu totii aici.
    in seara asta am crezut ca ma sfarsesc…dar am citit articolul asta plangand si m-am linistit ! iti multumesc ca existi :)