Secretele intelegerii in cuplu

• Tweet

• Tweet

Inca din copilarie am invatat ca pentru a fi iubiti, pentru a fi apreciati si doriti trebuie sa facem ceva. Sa facem ceea ce vor ceilalti, ceea ce isi doresc ceilalti si nu ceea ce vrem, dorim si simtim noi insine. Cei de langa noi erau multumiti sa primeasca ce au nevoie fara sa le pese de ceea ce noi simtim. In acest fel am invatat “sa facem” si nu “sa fim”.

Ce se intampla atunci cand nu suntem noi? Ajunsi la maturitate suntem dominati de un sentiment cumplit de insecuritate afectiva care da nastere unei iubiri conditionate. Acest tip de iubire este dominat de nesiguranta, confuzie, teama si chiar violenta.

“Te iubesc daca…”

“Sunt multumit daca tu….”

“Nu te mai iubesc daca…”

Ce se afla in spatele acestor afirmatii?

Cred ca sunt foarte cunoscute astfel de afirmatii. Cel mai des le-am auzit fiecare dintre noi din gura parintilor, bunicilor si profesorilor. Asa am invatat ca pentru a fi iubiti trebuie sa facem ceva. Am invatat iubirea conditionata si felul nostru de a fi, altul decat ni l-am dori.

“Te iubesc daca inveti la scoala”

“Te iubesc daca esti cuminte”

“Te iubesc daca esti atent, dragut”

Sau

“Nu te iubesc daca esti rau”

“Nu te iubesc daca nu faci ceea ce iti spun”

“Nu te iubesc daca nu corespunzi asteptarilor mele”

Inca din copilarie am fost dirijati catre iubire. Am fost invatati sa corespundem mai mult asteptarilor celuilalt, sa facem orice pentru a-i celuilalt pe plac. Stiam ca daca ascultam de parinti suntem copii buni, demni de iubire. Am invatat orice altceva, inafara de a fi noi insine.

Care sunt consecintele la maturitate?

In relatia de cuplu vom cauta in permanenta sa facem totul pentru a corespunde imaginii de partener ideal, de sot/sotie draguta. Vom depune eforturi pentru a corespunde imaginii de “copil bun” invatat in copilarie fara a mai avea grija de interiorul nostru, deoarece nimeni nu ne-a invatat sa facem asta.

Ajungem sa nu ne mai stimam decat daca facem anumite lucruri, nu traim pentru a deveni constienti de rolul nostru si ne pierdem identitatea si tot ceea ce ne leaga de restul lumii. Traim in mare parte a timpului doar pentru a contabiliza reprosurile pe care avem sau nu sa ni le facem. Traim mereu intr-o stare continua de tensiune si incordare.

Viata noastra este mereu condusa de cei din jur, de ce spun ei, de ce cred ei despre noi. De ceea ce facem sau nu, de modul in care ne comportam si simtim. Astfel devenim responsabili pentru sentimentele celuilalt.

Daca celalalt este trist consideram ca doar noi suntem vinovati, “doar noi am facut ceva”. Si ca o consecinta a acestui mod de a gandi si actiona celalalt este raspunzator si vinovat la randul lui de sentimentele noastre.

Pana nu demult viata mea a fost condusa de cei din jur. De fiecare data simteam vina atunci cand imi doream ceva. Intotdeauna ma simteam responsabila pentru ca celalalt sufera sau este nemultumit. Consideram ca nu merit sa fiu iubita si ca intotdeauna trebuie sa fac ceva pentru asta.

Mi-am creat in minte o imagine ideala despre ce trebuie sa faci ca sa fii iubit. Si eram sigura ca voi reusi. Credeam ca asta inseamna sa fii iubit, sa oferi, sa dai tot ce ai mai bun. Credeam ca oricine ma poate iubi. Nici o clipa nu imi imaginam si nu ma gandeam ca cel caruia ii ofeream nu este persoana potrivita pentru a primi de la mine ceea ce au aveam de oferit.

Ce ar trebui sa facem?

Atunci cand ne simti responsabili de sentimentele celuilalt inseamna ca noi nu stim ca avem o personalitate. Nu stim sa il ascultam pe celalalt. A sti sa il ascultam pe celalalt prespupune a avea incredere in capacitatea celuilalt de a exista. In acest fel il ajutam sa gaseasca singur solutia la propriile probleme.

Sa fim alaturi de cineva care de exemplu este bolnav, de cineva care sufera inseamna sa acceptam ca nu avem nimic de facut decat sa fim acolo langa el, sa-i oferim simpla noastra prezenta, sa acceptam ca nu ne sta in putere sa facem ceva pentru el, altceva decat sa-i oferim prezenta noastra atenta, impresia de liniste si calm si ca nu este singura.

La fel este si in relatii. Atunci cand celalalt se simte rau, atunci cand el sinte anumite lucruri pe care ni le imputa, noi cei de langa el ii putem oferi suportul pentru a intelege ca ceea ce simte el este doar responsabilitatea lui. Fiecare dintre noi alegem sa ne simtim intr-un anume fel, decidem ceea ce simtim. Daca de exemplu eu ma simt vinovata de o anume atitudine fata de partenerul meu, eu singura aleg asta. Pot alege sa ma simt vinovata sau nu. Decizia imi apartine in totalitate. Asa cum aleg sa ma simt vinovata, la fel de bine pot alege sa nu ma simt vinovata. Alegerile sunt la mine si eu decid cum ma simt, indiferent de ceea ce spune celalalt.

De multe ori ne straduim sa facem “ceea ce trebuie”, vrem sa fim persoana care “spune ce trebuie”, antrenati de un orgoliu al performantei. Riscam in acest fel sa pierdem legatura cu noi insine si mai mult il impingem si pe celuilalt sa piarda legatura cu sine.

Cei mai multi dintre noi, in relatia de cuplu inteleg gresit sensul ajutorului pe care il ofera partenerului. A ajuta partenerul nu inseamna a-i trai starile, a-i prelua responsablitatile. A oferi ajutor sau a purta de grija celuilalt prespune a avea incredere ca celalat dispune de toate resursele pentru a iesi din dificultate.

In momentul in care il luam pe celalalt in grija noastra trebuie sa intelegem ca de fapt nu de el ne ocupam, ci de imaginea noastra de binefacatori, de salvatori, de nevoia noastra de recunostinta si de nevoia noastra de a nu avea nimic sa ne reprosam. De fapt ne ocupam de noi insine, crezand ca ne ocupam de celalat

Ce avem de facut?

Daca simtim ca traim intr-o conditionare continua in primul rand ar trebui sa invatam sa-i iubim pe ceilalti asa cum sunt si nu asa cum am dori noi sa fie.

Daca noi am invatat sa corespundem asteptarilor celuilalt atunci ne asteptam ca si celalalt sa faca totul pentru a corespunde asteptarilor noastre.

Doar atunci cand vom invata sa fim noi cu adevarat il vom lasa si pe celalalt sa fie el insusi, deoarece se spune ca “adevarata intilnire are loc intre doua fiinte vii si nu intre doua roluri”. Daca noi purtam o masca, iar celalalt o poarta la randul sau pe a lui, cee ce se intampla intre noi nu mai este o relatie ci un bal mascat.

A creste impreuna in cadrul unui cuplu reprezinta sursa unei satisfactii. A sti sa il iubesti pe celalalt asa cum este inseamna sa te interesezi cu adevarat de soarta lui. Inseamna sa il iubesti pe celalalt neconditionat, adevarata lui imagine, adevarata lui esenta.

Cu drag

Nicoleta Leahu

Daca vrei mai mult, daca stii ce vrei, investeste in tine, ai aici link spre cartea Andreei Papp: http://www.stilultau.com/blog/comanda-cartea-secretele-unei-femei-atragatoare/