Ai şansa de a face ceva.
Ai şansa de a alege orice.
Ai libertatea asta…alege propriul tău fel de a fi.
Nu te-ai săturat să fii o jucărie la dispoziţia întâmplărilor?
Este povestea unui om mare, Victor Frankl, ţi-am mai vorbit despre el, un faimos psihiatru care a supravieţuit lagărului de concentrare.
Ce l-a ţinut în viaţă la Auschwitz?
După un fragment din viaţa lui Victor Frank mă îndoiesc că o să te mai frămânţi, plângi..
“ Cu ochii aproape în lacrimi, de durere (aveam nişte răni groaznice la picioare din cauza încălţămintei scâlciate), am mers şchiopătând câţiva kilometri, din lagăr, împreună cu coloana lungă de oameni, până la locul de muncă. Un vânt rece şi tăios ne lovea. Mă tot gândeam la nesfârşitele şi măruntele probleme din viaţa noastră nenorocită. Ce vom mânca diseară? Dacă o să primesc o bucată de cârnat ca supliment, să îl schimb oare pe o bucată de pâine? Ar trebui oare să-mi dau la schimb pentru o supă ultima ţigară care-mi rămăsese dintr-un bonus pe care-l primisem cu două săptămâni în urmă? Cum să fac rost de o bucată de sârmă ca să înlocuiesc bucata care-mi slujea drept şiret? O să ajung oare la timp la locul de muncă ca să mă alătur aceleiaşi echipe de lucru sau va trebui să mă alătur alteia care s-ar putea să aibă parte de o brută de supraveghetor? Ce-aş putea să fac ca să mă pun bine cu Capo-ul care m-a ajutat să obţin de lucru în lagăr, în loc să fac aceste marşuri zilnice oribile?
Mă scârbisem de starea aceea de lucruri care mă constrângea, zi de zi, oră de oră, să mă gândesc doar la astfel de lucruri mărunte. Mi-am silit gândurile să treacă la alt subiect.
Brusc m-am văzut stând în picioare într-o sală de conferinţe bine luminată, caldă şi plăcută. În faţa mea, un public atent care şedea pe nişte scaune tapiţate, confortabile. Ţineam o prelegere despre psihologia lagărelor de concentrare! Toate câte mă apăsau în clipele acelea deveniseră obiective. Pe calea aceasta am reuşit cumva să mă ridic deasupra situaţiei, deasupra suferinţelor din clipa aceea, şi să le privesc ca şi cum ar fi ţinut deja de trecut. Atât eu, cât şi necazurile mele deveniseră obiectivul unui interesant studiu psihoştiinţific realizat chiar de mine însumi.”
Şi cum spune Nietzsche, cel care are un de ce pentru care să trăiască poate îndura aproape orice, sau ceea ce nu te omoară te întăreşte.
Zi-mi care-i drama ta actuală? Ce te ţine blocată pe aceeaşi poziţie de când te ştii?
Vorbeşte-mi despre îndoiala ta, frământarea ta de azi, ce nu ai, ce ai vrea?
Vreau să te trezeşti, aşa cum m-am trezit eu în faţa experienţei acestui om şi a expunerii gândurilor lui, tu ai o bucată de cârnat pe masă, ai şireturi la papuci?
Ai mai mult de atât, ai libertatea şi sănătatea de a face ceva, de a alege orice, de a fi oricine. Şi tu ce faci? NIMIC!! Asta-i durerea mea profundă, zaci în aceeaşi stare de mediocritate de când te ştii, fără să iei în calcul binecuvântările cu care eşti înzestrată.
Viaţa se aşteaptă ca tu să faci ceva din tine, şi tu aştepţi ca viaţa să facă ceva din tine. Crezi că ajutorul vine de undeva? Am veşti proaste, ori vine din tine ori nu vine de niciunde.
Frumoasa din pădurea adormită, deşteaptă-te, dacă vrei ca minunile lumii să ţi se arate, providenţa îţi răspunde aşa cum ceri, te mulţumeşti cu puţin, trăieşti puţin.
Încă nu ţi-ai dat seama că atragi ceea ce eşti?
Te crezi mai mult decât eşti? Cum de trăieşti mai sărac? Înseamnă că nu eşti aşa cum îţi imaginezi, eşti mai puţin, şi ai face bine să-ţi vezi poziţia reală, altfel n-ai cum să ţi-o depăşeşti, şi să trăieşti mai bogat, înţelegi?
Mă gândesc să nu te mai biciuiesc de acum înainte, ca să nu mai fiu eu vinovată de eşecul şi durerea ta. În schimb, îţi dau întâlnire peste 5 ani să vedem unde eşti tu şi unde sunt eu. Ce zici? Îmi accepţi invitaţia?
Nu voi mai interveni de acum încolo, te las unde eşti, aşa cum eşti. Şi ştii de ce?
Fiindcă trebuie să te doară până la sânge, altfel n-ai să schimbi nimic la viaţa ta.
Trebuie să-ţi doreşti schimbarea cu tot sufletul, să tremuri în faţa obiectivelor tale.
Pentru a fi mai mult şi a avea mai mult trebuie să-ţi părăseşti poziţia actuală, nu poţi avea altceva de pe aceeaşi poziţie, niciodată.
N-ai înţeles încă ce-ţi da viaţa? Viaţa îţi dă ce ai nevoie, dacă tu în fiecare dimineaţă îţi repeţi cât eşti de mică, urâtă, proastă, îţi dă exact acele persoane şi evenimente care să-ţi confirme profeţia ta. Viaţa nu te contrazice niciodată, îţi dă exact ce ceri.
Te străduieşti să nu reuşeşti prin această tristă recapitulare matinală, sunt grasă.
N-o să slăbeşti niciun gram dacă nu-ţi schimbi credinţa despre cum arăţi şi ce mănânci. Este viaţa ta o înfrângere predestinată? Spune-mi ce ai trăit până azi.
După ce tânjeşti? Care-i visul tău măreţ? Ce îţi doreşti cel mai mult de la viaţă?
De ce nu trăieşti ce visezi?
Pentru că undeva, în adâncul sufletului tău, crezi că nu meriţi succesul, gloria.
Nu ai încredere în tine, contabilizează-ţi gândurile unei zile şi-o să-ţi dai seama ce părere ai despre tine, “greşesc, cad, nu pot, nu ştiu, e prea mult, n-am bani, sunt grasă”, cum crezi că vei atinge succesul cu atitudinea asta?
N-ai încredere în abilităţile tale înnăscute, eşti fricoasă, acuzi răutatea lumii, te simţi vinovată când mănânci o ciocolată, simţi tristeţe că nu-ţi permiţi o viaţă bogată şi aşa mai departe. Prin imitaţie atragi exact lucrurile cu care ai crescut şi lângă care te aşezi. De câte ori să-ţi mai spun? Lasă trecutul la trecut, trăieşte în prezent, priveşte în viitor. Cum crezi că va arăta viaţa ta peste 3, 5 ani dacă rămâi la fel? LA FEL VA ARĂTA ŞI VIAŢA TA!! Nimic nu se va schimba! Şi nimic bun nu va intra în viaţa ta!
Ca să obţii succesul, iubirea, prosperitatea la care visezi e nevoie să te priveşti, comporţi şi aliezi cu cei care sunt cu o treaptă, chiar mai multe, peste tine.
Spune-mi cu cine umbli ca să-ţi spun cine eşti, e încă de actualitate, priveşte-te!
Să mergem mai departe…
Sau, rămâi aici?
Ce am făcut ca să scap de condiţia mea mizeră?
Ţi-am mai spus şi-n alte rânduri, am rupt-o definitiv şi irevocabil cu tot ce mă ţinea pe loc, şi anume, prieteni, obiceiuri nesănătoase, lene, văicăreală, traume vechi şi dureroase, dependenţe şi relaţii toxice şi am rămas singură, eu cu mine şi mi-am stabilit un plan de atac, am început să scriu tot ce-mi doream într-un jurnal, slavă Domnului, scrisul mi-a ţinut de urât dintotdeauna, aşa că mi-a fost uşor să aştern pe hârtie gândurile, sentimentele şi obiectivele mele pe termen scurt şi lung. M-am privit în oglindă, mi-am făcut o poză, mi-am scris un jurământ, pe care l-am găsit acum câteva zile printre lucrurile mele vechi de la ţară şi am plecat spre viaţa mea.
Cum sună jurământul? E prea drăguţ să nu ţi-l dăruiesc şi ţie..
Contract cu mine însămi
Subsemnata Andreea Papp, declar astăzi, că voi face tot ce-mi stă în putinţă, pentru a mă apropia de realizarea dorinţelor mele şi a-mi atinge obiectivele .
Sunt conştientă de potenţialul negativ din lume, dar el nu va mai avea nicio putere asupra gândurilor şi imaginaţiei mele.
De acum înainte mă voi ocupa exclusiv de lucruri pozitive şi constructive.
Contract încheiat la data de 27. 03. 2003
Semnat, Andreea Papp
Incredibil!! Acest contract a fost scris în urma unei experienţe de viaţă intense, în care am gustat doar evenimente încărcate de suferinţă, îndoială, durere, tristeţe, vinovăţie. Încă mai vedeam lumea în culori întunecate, încă nu conştientizam că eu sunt singura care pot lumina această lume, ce puţin conştient. Inconştient mă mişcam înainte, spre o nouă lume, dar fără prea mult succes, de ce?
Fiindcă îndoiala în tine şi-n lume n-are ce căuta în programul tău de vindecare, orice fisură, umbră de îndoială te întoarce înapoi din drum, la grupul muribund de învinşi.
La fel ca şi Victor Frankl, visul, obiectivul de a vorbi în faţa acelor oameni despre ororile lagărelor de concentrare l-a ţinut în viaţă, şi chiar aşa s-a întâmplat, a ajuns să scrie 32 de cărţi, traduse în 31 de limbi, şi a ţinut conferinţe în lumea întreagă.
Ai înţeles ce ai de făcut? Visează!! Visul este totul în viaţa unui om!!!
Închide ochii acum!! Lasă-te purtat de dorinţele tale, zboară, visează!!
Arta de a visa
A visa e o artă şi îţi las instrumentele visului ca să-ţi atingi obiectivele şi dorinţele cele mai ascunse.
Pentru început e nevoie să-ţi contabilizezi gândurile şi să te dehipnotizezi de gândurile negative şi limitative, notându-le şi acceptându-le, ok, mă simt mică, slabă, grasă, cum te simţi tu şi să le înlocuieşti cu gânduri pozitive şi creatoare, sunt puternică, sănătoasă, frumoasă, şi cum simţi tu că vrei să fii. Ne-am înţeles?
Porneşte în viaţă cu gândul de a trăi din plin fiecare clipă şi înlătura grija, supărarea, îndoiala, în clipa în care apare, fiindcă reapare, oricât de motivată şi determinată eşti. Nu-ţi ajung câteva zile de programare pozitivă ca să schimbi un tipar de zeci de ani. E mai greu decât te aştepţi, din nefericire, revenirea la rutina zilei te dezarmează. Nu-i problemă, ia-o de la capăt, ridică-te şi umblă!
Zi după zi o să devii din ce în ce mai puternică, mai frumoasă, mai optimistă, mai încrezătoare în tine şi-n obiectivele tale, rămâi fidelă visului, mergi pe strada speranţei şi vei învinge bătălia cu trecutul şi ale lui gânduri negative şi limitative.
Poţi să fii oricine, poţi să faci orice, poţi să alegi, alege-te pe tine de succes!!
Renunţă la văicăreli şi la condiţia ta mizeră, trăieşte!
Nu te-ai săturat să supravieţuieşti zilelor?
Vrei mai mult de la viaţă? Cere mai mult de la tine şi vei avea lumea la picioare!
Lumea este astfel pentru că tu eşti astfel. Credeai altceva despre lume?
Tu eşti autorul, nu opera, tu eşti visătorul, nu visatul, tu eşti creatorul, nu creatura.
Mai ai nevoie de ceva ca să porneşti în călătoria vieţii tale?
Îţi mai dau un bun de mare preţ, şi anume, Caietul Visurilor, care este un prieten de mare nădejde, şi asta pentru că de azi înainte o să-l porţi după tine, oriunde vei merge. Este un caiet în care o să-ţi aşezi primele 50 de visuri pe 2010.
De acum eşti profesionistă, nu mai visezi la întâmplare şi nu mai rătăceşti prin labirintul dorinţelor tale, ai un caiet bine structurat de echipa noastră de aur, care conţine citate motivaţionale, un cadran unde îţi lipeşti poza cu visul tău, data la care l-ai împlinit, descrierea visului. Pot spune că este vehiculul care te duce acolo unde visezi, draga mea. Este tot ce ţi-ai dorit vreodată, nu mai trebuie să apelezi la surogate, acum caietul visurilor există în carne şi oase, aşteaptă să-i dai viaţă, pune-ţi numele pe el şi începe să-ţi trăieşti visurile.
Viaţa aparţine acelora care cred în puterea visurilor lor, ăsta e unul din citatele care mi-a schimbat viaţa şi care m-a făcut să-mi propun deziderate şi mai înalte, pentru că tot ce trebuie să faci este să crezi în tine şi-n puterea visului tău.
Ce am realizat eu de când am caietul visurilor? Vreau să-ţi spun că-n 2009 mi-am realizat mai mult de jumătate din obiectivele propuse, e incredibil ce senzaţie ai când deschizi caietul, iei markerul roşu în mână şi scrii pe pagina visului, REALIZAT!
LUCRUL CU CAIETUL VISURILOR – CUM SE FOLOSEȘTE CAIETUL VISURILOR?
Deschide caietul la prima pagină si completează cu numele și prenumele tău, “Acest caiet aparține lui Andreea Papp ( in cazul meu)”
Întoarce pagina și lipește o poză cu un vis de-al tău, primul și cel mai important, sub aceasta scrie câteva cuvinte despre el si pune-i o dată in care-l vezi realizat, indrăznește să visezi. Să zicem că vrei să te măriți și azi nu ai o relație, ce dată așezi? 2014? GREȘIT! Dacă ăsta-i visul tău suprem realizează-l cât mai repede, 2011. Dacă nu-ndrăznești nici să visezi ce crezi că realizezi? NIMIC!
Ia o fotografie cu tine, unde ești singură, o printezi, te decupezi, și te lipesti in Bora Bora, te lipesti langa sufletul – pereche, te lipesti intr-un iaht, la altar, sau unde te visezi. Dă drumul creativității și visul se transformă in realitate mai repede decât crezi.
Visul este ceva magic, misterios, pe timpuri i se oferea o interpretare profetică, și azi se intâmplă la fel, dacă privesc in gura lumii, care spune, “profeția s-a realizat”, astfel incât e mai bine să fii organizată si disciplinată, dacă vrei ca viata ta să arate cum ai visat de mică. Ai visat de mică? Te-ai văzut la brațul lui in rochie albă? Spune-mi că nu..:-)
Antrenează-te in timpul visării si organizează-ti viata după cum iți place, familie, carieră, călătorii, achiziții, pasiuni, etc.
Ce mai ai nevoie pentru a-ți realiza visurile?
Credința că poți reuși, incredere nebună, muncă asiduă, perseverență, constanță, creativitate, vizualizare si determinare.
Mie imi ajunge să privesc la cei care au reușit ca să mizez pe cărțile potrivite, și asta fiindcă știu unde-i comoara ascunsă, în tine!
Norocul ți-l faci, nu vine dinafară, la fel ca ei, am și eu noroc, frumusețe, talent.
Sacul ți-l umpli singură, nu-ți ia nimeni ce ai, si visul e tot ce ai mai scump.
Nu are importanță sub ce stea te-ai născut, dacă ai avut părinți sau nu, dacă ești mai mult sau mai puțin avut, contează ce vrei acum.
Si sunt două aspecte la care trebuie sa veghezi in fiecare zi, si anume, ce vrei sa realizezi si ce faci in fiecare zi pentru visurile tale.
CE VREI SA REALIZEZI? LISTA VISURILOR TALE
De la cele mai importante la cele mai puțin importante, asează-le in ordinea urgențelor si nevoilor tale si tratează-le cu respect si grijă constantă, asta-i un job cu normă intreagă, cu cât ești mai organizată și disciplinată, cu atât mai in detaliu ți se va realiza profeția. Treci la treabă!
CE AM FĂCUT ASTĂZI PENTRU VISURILE MELE?
Zilnic scrie într-un jurnal, ce ai făcut in ziua respectivă pentru acele 50 de visuri ale tale.
In caz că nu ai facut nimic, scrie: “Astăzi nu am făcut nimic pentru nici un vis de-al meu!”, iar dacă din 365 de zile cât are anul, tu in 350 ai scris “Astăzi nu am facut nimic pentru nici un vis de al meu!”, sa nu fii mirată, cum de la sfârșitul anului tu, din 50 de scopuri, ți-ai indeplinit doar 5.
Cand alegi sa crezi, sa vezi ca poti totul, atunci mentalul tau impreuna cu Universul lucreaza pentru tine, sunt sclavii tai.
Suntem ingroziti sa experimentam esecul, refuzul, abandonul incat alegem sa nu facem nimic, sa asteptam momente mai bune, ocazii speciale si asa mai departe.
Cand de fapt tot ce facem este sa ne autosabotam: ATAT!
La fel ca mine si altii au suferit esecuri dar asta nu i-a impiedicat sa mearga mai departe, sa lupte pentru viata lor.
Nu exista scuza pentru o viata traita prost!
Esti responsabila 100% pentru ceea ce traiesti, ca e el esec sau succes.
Tu esti regizoarea propriei vieti!
BUCURĂ-TE IN FIECARE ZI DE VISUL TĂU, TRĂIEȘTE-L!
Este indicat sa te bucuri zilnic de visul tau! Comporta-te ca si cum ai avea deja acel lucru! Viseaza in fiecare zi cum este cu acel lucru. Implica-te emotional in acest proces!
Cum?
Inchide ochii si vizulizeaza cum iesi in fata oamenilor si le vorbesti despre succesul tau, intregul corp iti este inundat de emotie, fericire, bucurie. Intr-un cuvant, vizualizeaza cum ar fi acea zi, daca tu ai avea deja acel lucru!
PUTEREA VIZUALIZĂRII
In fiecare săptamană reiei caietul și adaugi ce mai găsești, o poză cu plaja din Bora Bora, o lipești acolo: “Eu la soare cu iubitul meu.”. Si săptamânal imbogațești caietul!
Daca după câteva saptamani ai umplut deja câteva pagini, ia pagină cu pagină. Prima pagină, bucură-te de ea, trăieste-o! A doua pagină, mamă ce pagină, ce palmieri. Te uiti pe a treia pagină. Niciodata nu deschizi direct la pagina albă, tot timpul treci prin toate celelalte pagini cu imagini. Tot timpul pe pagina albă lipesti ceva nou. Asează-ți pozele cu sentimentul incântării și al realizării, ca și cum deja trăiești visul.
Se poate intampla ca intr-o săptamană sa nu găsesti nicio imagine, dar mă indoiesc. Nicio problemă, in săptamana aceea, doar revizuiesti ceea ce ai făcut cu caietul visurilor, dar faci asta saptamanal pentru a menține visul tot timpul aproape de tine.
De când m-am apucat de caietul visurilor sunt atentă la toate revistele ce sunt in mâna prietenilor, “ai citit-o, pot să o iau?”. Sigur ai vreo prietenă care cumpară toate revistele, eu merg la Roxana si le adun lunar, are atâtea…am orgasm de fiecare dată.
La mine a funcționat de fiecare dată, si asta fiindcă mi-am dorit, si am vizualizat, si am muncit, si am continuat să cred, să decupez, să lipesc, să trăiesc pentru a-mi realiza visul. Pentru că, așa cum gândești, așa și ești!
AI RĂBDARE- FACTORUL DE AȘTEPTARE- NU RENUNȚA
Nu intra in panică! “Se apropie data și eu nu l-am întâlnit, ce mă fac?” Mi s-a intamplat și mie sa umblu la dată si s-o amân o lună, două, chiar mai multe, dar nu m-am panicat. Cu incredere in mine și-n vis am modificat data și s-a realizat. Și dacă mă uit in urmă sesizez că visul nu s-a realizat la data stabilită fiindca a picat in planul doi, fiind înlocuit de un altul, pe care l-am considerat prioritar. Trebuie să fii atentă la nuante, la energii, ele se miscă după tine, tu pui bagheta magică pe ce-ți dorești, tu ești magicianul.
VISUL ESTE TOTUL!
Alege-ţi o zi din săptămână în care să petreci timp calitativ cu caietul visurilor, şi să porneşti de la primul vis şi până la ultimul, adăugând descrieri, emoţii, nuanţe, poze.
E un ritual care te duce mai aproape de visurile tale, eu mi-am ales duminica, şi e o zi sfântă pentru mine, seara îmi aprind lumânările, îmi pun muzică, mă aşez cu caietul în braţe şi încep să visez şi să înfrumuseţez visul cu nuanţe, emoţii, energie nouă. Aşa îmi încep eu săptămâna, cu marfa pregătită, astfel încât n-am cum să aleg roade stricate. Practic, acest caiet exprimă proiecţia gândurilor tale, nu e nicio magie, în timp ce tu eşti implicat, ele se întâmplă, fiindcă tu le creezi, cu implicarea în scriere. Poţi să faci un test, eu am sesizat că e o mare diferenţă să le vizualizezi doar, faţă de a le scrie şi vizualiza constant. Şi eu am visat mult timp, şi? Nimic!
Până ce m-am prins că, scrisul te angajează, te responsabilizează, de asta orice contract verbal nu are valoare şi nu se respectă, vezi contractul meu din 2003, sau orice contract scris ce-l semnezi în faţa notarului, te mai rişti să-l încalci? Nu cred.
Aşa să priveşti caietul visurilor, dacă e nevoie du-te în faţa unui notar şi încheie-ţi contractul cu tine însăţi.
“Doar un om capabil să parieze totul pe sine însuşi, doar un om care “doreşte”, care cere şi încearcă să se schimbe cu toată tăria lui poate reuşi. Şi chiar dacă în ochii oamenilor el va părea ca o persoană nesăbuită, trăieşte riscând la maximum sau trăind inconştient, omul condus de integritate şi austeritate este mereu însoţit de acest “simţ al salvării”. Numai acesta ştie că de fapt nu riscă nimic.”
Eu am pariat totul pe mine şi am câştigat.
Tu ce mai aştepţi?
Spor la treabă, te aştept în lumea mea, unde poţi avea orice îţi doreşti.
O să-ţi ataşez şi câteva poze cu caietul visurilor mele şi te invit să ţi-l personalizezi pe al tău, iar la sfarsit ai link-ul pentru comanda caietului de visuri:
Pe curând, Andreea




















