“ Sunt indragostita de un alt barbat, si sunt in conflict, pentru ca ma simt foarte indragostita si de partenerul meu.”
“Unul imi ofera ceea ce celalalt nu-mi ofera, si impreuna ma fac fericita.”
Unul te iubeste intr-un fel, iti ofera si satisface unele nevoi, si celalalt ti le completeaza .
Ce sa fie asta, iubire ?
Vrei sa te conving ca ai atata iubire de oferit incat l-ai sufoca pe partenerul tau daruindui-o numai lui ?
Nu pot sa fac una ca asta, pentru ca e fals.
Dar pot spune ca “iubirea ta” pentru unul e diferita de cealalta. Asta da.
Cu unul te simti intr-un anume fel, si cu celalalt in alt mod. Adevarat
Si acum, ajungem unde ti-e nu-ti place: alegerea
Nu poti continua sa te minti. E inutil si periculos.
Alege-l pe cel care crezi ca iti poate oferi ceea ce ai nevoie, si renunta la celalalt, merita si el sa fie iubit de cineva, asa cum si tu o meriti, asa cum toti o meritam !
Sau nu alege nimic, si mergi mai departe…
Dar pentru asta e nevoie de curaj..si nu multi sunt dispusi sa renunte la tot, sa treaca prin “ flacarile iadului “ ca sa ajunga la iubirea adevarata.
Ma face sa ma simt frumoasa, desteapta , talentata si speciala, fara sa mi-o spuna in cuvinte.
Felul in care ma priveste vorbeste despre mine si calitatile mele.
Ma excita, ma stimuleaza, ma face sa-mi doresc mai mult de la viata…sa fie doar dorinta mea de a trai mai mult si mai profund ?
M-am agatat de celalalt barbat ca sa pot merge mai departe, ca sa ma pot rupe de trecut ?
Asa e cu iubirea, cu indragostirea…
Tentatii, ispite sunt peste tot, depinde de tine, daca deschizi cutia Pandorei traiesti o noua experienta, te indoiesti, te macini, te framanti…
Daca nu o deschizi, te intrebi, regreti, te framanti….
E alegerea ta…
In orice caz raspunsul la aceste intrebari se gaseste in formulare.
Ti-ai raspuns singura la intrebari. Raspunsurile sunt la tine. Adevarul il stii prea bine.
Eu sunt aici, ca o oglinda pentru tine.
Ma intrebi, te intrebi…
Iti raspund, iti raspunzi..
E bine ca te intrebi, deja esti la jumatatea drumului…
Curaj, nu mai e mult…
Nu conteaza de ce iubesti…
Important e sa incepi de undeva, de oriunde ar fi, si in timp sa ajungi la iubirea adevarata.
Numai incercand poti ajunge sa recunosti si sa traiesti iubirea neconditionata.
Cred ca ma iubeste…
Si cred ca-l iubesc..
Nu pot fi certa pe iubirea lui, fiindca nici pe a mea nu sunt…
Nu ma satur sa-l privesc, sa-l sarut, sa ma plimb cu mainile prin parul lui …asta cred ca e iubire.
Ne jucam, ne ranim, ne iubim, si iarasi ne despartim….
De fiecare data cand il revad, ma vad imbatranind alaturi de el…rasfoind amintiri impreuna si separat de el..
Ma priveste adanc, si imi spune ca nu putem fi niciodata impreuna, ne asemanam prea tare, suntem unul si acelasi, … “nu, nu putem fi”…si se opreste…”iarta-ma, nu e adevarat ce ti-am zis, e o minciuna, te iubesc , te iubesc, cum n-am iubit niciodata… !!! “
Ma gandesc la ce a spus, nu-i raspund cu, te iubesc, il sarut si il imbratisez…as fi vrut sa mor in bratele lui…
Aseara mastile au cazut pe podea odata cu hainele noastre…
I-am simtit iubirea patrunzandu-ma, in aceea clipa am stiut ca ma iubeste cu adevarat.
Nu inceta sa-mi spuna cat de mult ma iubeste, parca vroia sa-mi intipareasca in suflet iubirea. Vroia sa se asigure ca am inteles, ca am primit si acceptat iubirea…
Lacrimile m-au inecat, si mi-au inmuiat zidul , poarta inimii…l-am lasat sa intre acolo unde nimeni nu a pasit de la moartea lui…
Plang, ma zbat, vreau sa fug…ma sperie sentimentul predarii, al deshiderii totale …
Doamne, de ce el ?
Cum sa-l iubesc , cand nu e langa mine ?
Cum sa-l uit , cand ma gandesc la el ?
As vrea sa pot sa-i spun adio, la revedere, ramai cu bine, am sa te iubesc toata viata, oriunde ai fi…dar nu pot, il iubesc si vreau sa-l tin langa mine, numai pentru mine, dar nu pot….
Ma pregatesc sa plec….ma priveste imbracandu-ma …in ochii lui se citeste disperarea, tristetea si fericirea. E fericit ca ma poate iubi, el care atat de greu a inteles iubirea, care n-a primit-o niciodata dezinteresat, el…e mandru de emotia ce-l incearca.
Sta proptit de scarile ce deja ne desparteau…plange si nu zice nimic, doar priveste la ceea care i-a smuls imaginea prefabricata, care l-a dezbracat de masti si imagini ideale, de pozitie sociala ; priveste la cea care l-a lasat dezbracat, si l-a iubit dezinteresat….
Inca o data ma asez in bratele lui…il sarut, si refuz sa gandesc , vreau doar sa traiesc sentimentul totalitatii alaturi de el.
Nu mai vreau sa creez imagini perfecte, ideale despre prezent si viitor.
Vreau sa creez emotii prezente si permanente…vreau sa traiesc iubind, si sa iubesc traind..
Cu el, fara el, departe de el, aproape…nu mai conteaza…
Dar sigur pe sonata lui Beethoven vreau sa ma indepartez….Moonlight, asa si pasesc afara din viata lui, aproape de viata mea..
E luna plina si eu aud pianul sunand…
Ma indepartez si vreau sa fug departe de el, de toti….si in acelasi timp pot spune ca mint…trupul meu s-a deplasat , s-a indepartat, dar sufletul meu a ramas cu el.
Il iubesc! Nu am ce face, asta e tot ce pot face, acum….
Fantazmele se transformasera in realitate.
Totul mergea pe un fagas normal, lin, natural si frumos curgator…
Ajungi in viata la un moment in care gandesti ca e momentul sa te asezi la “casa ta”, cum se zice in popor.
Si gandeam ca el e omul langa care vreau sa ma asez…
Vine ziua pregatirilor si a planurilor de viitor…casatoria de celebrat si copii de programat.
Entuziasm. Credinta. Speranta.
Visul oricarei tinere de a imbraca rochia alba se apropia …
Vine el…
Il vad, il doresc!
Ma gandesc, ce ma face sa-l doresc ?!
Mersul, ochii, zambetul, mirosul ?…
Declaratiile de dragoste ?
Nevoia de a fi iubita, imbratisata?
Teama de a ramane singura?
Dorinta de a-mi lega viata cu a lui?
Frica de a un imbatrani singura?…
De el! Din prima clipa m-a cucerit. Cu ce, te rog nu ma intreba…!
Am lasat in urma stabilitatea, siguranta …
Si am mai lasat in urma un suflet ranit, suferind…l-am lasat pe barbatul care ma iubea si l-am ales pe barbatul care ma dorea…
Ce usor am renuntat …
Ce greu m-am impacat cu “Noul”…
Pasiune, atractie, fluturi in stomac, lipsa poftei de mancare…si cate si mai cate senzatii si emotii aduce indragostirea in viata ta..
Am trait zile de indragostit…
Cum ti-am mai zis… Indragostirea este un proces care apare automat, fara sa-ti dai seama.Se petrecece fara consimtamantul tau. E magie, simti ca esti purtat de un magician prin lume….care-ti spune ca “ dragostea e oarba”. Si tu il urmezi fara sa privesti in urma….plutesti, dansezi, imbratisezi lumea.Totul in jurul tau e lumina, stralucire…Dragostea te face sa fi frumoasa, cum nici un fard nu o face.El ti-a schimbat viata.A intrat in lumea ta si totul si-a schimbat culoarea.El e totul . Totul e iubire.
Si intr -o zi totul s-a sfarsit!
M-am despartit de cel care mi-a rapit inima, gandurile si emotiile..
Opt luni de cristalizare, de tremur, de teama , de gelozie, de suferinta.
Cate emotii au nascut si au murit in aceste luni…
A fost frumos !
Dar intr-o dimineata m-am intors de unde am plecat…
M-am trezit singura , cu multe fotografii si amintiri.Imi tin companie , imi tin de urat, pana cand, ma voi aseza din nou…
Diviziune.Scindare.Fragmentare.
Intregul e starea pe care simt ca nu o voi atinge niciodata…
Ma vad crescand, maturand, evoluand…sunt un martor care priveste la desfasurarea vietii mele proprii.
Ce vad?
Ma vad inaintand incet , cu pasi mici, cu speranta, cu incredere…
Pasiunea, puterea interioara nu ma lasa sa ma asez. Inca nu ma pot odihni…mai am de crescut, de luptat, de invatat…
Chiar daca ma simt atat de obosita, de ‘ imbatranita ‘..
Uneori ma vait, plang…si vreau sa renunt, sa ma sez, si sa ma odihnesc…dar nu pot !
Ceva nu ma lasa sa renunt…
Acel ceva il descriu ca pe motorul, energia care ma tine in viata.
Daca viata a crezut in mine, eu cum sa nu cred in ea?!…
Daca viata mi-a oferit atatea, eu cum sa o dezamagesc, sa nu o rasplatesc?!
Azi sunt fragment, maine poate voi fi intreg…
Am sa incerc oricat va fi nevoie…
Mai bine mor incercand…decat renuntand…
Sper ca mi te alaturi in aceasta calatorie, numita viata..
Te astept…. cu sinceritate si prietenie, Andrea.
Ultimele randuri sunt la propriu si la figurat VITALE, chiar am avut parte azi de ganduri negre si ma gandeam ca ce bine ar fi sa pot muri (dar nu as putea nici asta sa fac, pentru ca as face prea multa lume care nu merita asta, sa sufere).Si atunci m-am gandit ca tot din noi trebuie sa “stoarcem” taria, curajul, chiar daca credem ca nu le mai avem. Un gand, o vorba buna, o incurajare, o poveste asemanatoare, te ajuta, iti mai insufla un pic de curaj, dar pana la urma ramai tot cu tine, si numai cu tine. in orice moment ne avem pe noi insine, altii nu pot fi de fiecare data cand ne dorim langa noi, asa poate cum ne-am dori sau am pretinde chiar. La asta putem doar sa visam. Dar vezi, am pierdut esentialul, si iti mulltumesc tie pentru ca l-ai subliniat: “Mai bine mor incercand…decat renuntand…”! Asta chiar ma ajuta in prosteasca si prelungita mea depresie, conflict, si iti multumesc inca o data, pentru ca o sa ma gandesc la cuvintele astea ca la o deviza.
Te pup!Si iti doresc iubire reciproca eterna!Si posibila, pentru ca o meriti!
una nu pricep….dc l’ai lasat p barbatu kre te iubea si l’ai ales p ala kre te dorea?? incerc sa apelez la logica, dar nu’i nici o logica….de ce?