• Scoala iubirii

    Scris in ianuarie 26th, 2010

    de Andreea

    15 comentarii
    4,787 views

    Taguri

    Cum să-ţi faci o relaţie, cum să ai un partener?

    Cum să-ţi faci o relaţie, cum să ai un partener?


    Vreau să am o relaţie, vreau să am un partener!

    Alice e superbă. Are mulţi bărbaţi şi niciunul. Cum vine una ca asta? Simplu. Se iubesc, se bucură unul de celălalt după care dispar fără să se angajeze într-o relaţie mai profundă. Curând îşi serbează aniversarea de 40 de ani. Nici profesional nu stă mai bine, nu poate să-şi construiască o carieră, cu toate că e foarte talentată, scrie, pictează, şi ea e angajată fără viaţă, slujbele ei sunt banale. Nu are răbdare în muncă. Are atât de mult potenţial şi îl iroseşte, îl consumă prin casă, departe de priviri şi implicaţii. Este extrem de frustrată cu ea însăşi.

    I-am citit o parte din scrieri, cum ţi-am spus deja, sunt geniale. Mi-a făcut cadou de ziua mea un tablou, sincer e cea mai frumoasă creaţie pe care am văzut-o. Radiază când vorbeşte de pictură, de literatură, de artă, emană atâta frumuseţe şi senzualitate cum rar vezi la o femeie. Cum se face că toţi bărbaţii pleacă fără urmă din viaţa ei?

    Hai să săpăm mai adânc, să vedem dacă pânza e pătată..

    Vorbeşte despre tatăl ei, care este o persoană foarte critică, mi-a ignorat sentimentele, m-a alungat din regat când n-am mai reprezentat fata din tabloul lui preferat, unde eram slabă, cu oase subţiri şi lungi, ca o balerină. Când am plecat la studii afară din ţară, m-am îngrăşat, mi-am pierdut formele şi m-am îndrăgostit de un talent, un bărbat minunat, era profesor, cu el am trăit primul orgasm, eram topită după el, era universul meu. Am văzut lumea cu el, ne-am bucurat de viaţă, l-am servit cum am ştiut mai bine, dar la un moment dat a început să mă trateze rău, şi am evadat în braţele altui bărbat, de data asta însurat, care pot spune, era iubirea vieţii mele! Spun asta, fiindcă m-a ascultat, i-a păsat de mine, se interesa de pictura mea, de vorba mea, şi cred că m-a iubit, a fost acolo pentru mine. Şi m-a ales pe mine, şi-a părăsit soţia, ne-am mutat împreună, totul a fost un vis. Nu ştiu ce s-a întâmplat cu mine, dar la scurt timp după mutarea noastră împreună m-am răcit, nu mi l-a mai trebuit, şi am renunţat, l-am alungat în braţele alteia. Şi a plecat…

    Au urmat o serie de alte relaţii, toate îmi ofereau experienţe minunate, dar se sfârşeau..

    Pasiune, emoţie, tremur, doamne, aceste clipe unice m-au ţinut în viaţă, cred, mi-au îmbogăţit viaţa. Dar ceva lipsea…bărbatul la care visam nu mai apărea. Nu căutam bine?

    I-am sugerat să discutăm puţin despre relaţia cu tatăl ei, imediat s-a retras, şi-a încrucişat braţele, n-are nicio legătură tata cu relaţiile mele de iubire.

    Ce făcea ea? Evită, îl apără, şi nu-şi dădea seama că judecă bărbaţii aşa cum a fost şi ea judecată de tatăl ei. De ce au plecat? Ce bărbat vrea să fie analizat şi hiper criticat? Eu nu cunosc mulţi, doar câţiva care caută să fie trataţi astfel, şi ei urmaşi ai unor relaţii păcătoase de iubire în fragedă copilărie. Ea îi rănea pe ceilalţi, îi devaloriza şi suferea în acelaşi timp, suferinţa fiind mereu prezentă, în centrul fiinţei ei.

    Acum, este într-o relaţie cu doi bărbaţi, unul  e un artist, sensibil, care o ascultă şi o preţuieşte, şi celălalt e autodistructiv, în care se reflectă perfect, îşi vede vulnerabilităţile.

    Cu care va rămâne?

    Pe care îl va alege?

    Va continua relaţia cu amândoi?

    Va zbura către o nouă cucerire?

    În sfârşit declară că se simte iubită, dorită, apreciată şi încă nu s-a plictisit, artistul o satisface pe deplin, şi el îşi dorea să o păstreze cât mai mult, însă Alice încă se teme că va fi părăsită, aşa că se simţea îndreptăţită să nu-i dea drumul celuilalt, dacă unul pleca, îl am pe celălalt, nu am de gând să fac nicio alegere acum.

    Ştia că păstrându-i pe amândoi, şi întâlnindu-se cu mai mulţi bărbaţi s-ar fi scăpat de angajament şi iubire profundă. Cu toate că îşi dorea să-şi împartă viaţa cu un bărbat, ea nu reuşea să renunţe la intensitatea întâlnirilor amoroase. Se teme să se deschidă, să rămână vulnerabilă în faţa iubirii, şi se simte goală, sărăcită.

    Este Alice în stare să fie parteneră?

    Este dispusă să devină mamă?

    Este în stare să-şi unească destinul cu un bărbat?

    Este pregătită de-o iubire matură şi profundă?

    Pasiunea, atracţia distruge relaţia. Nu poţi să păstrezi intensitatea, dorinţa la cote maxime toată viaţa, e efemer să crezi că tu posezi reţeta magică care-l ţine excitat o viaţă lângă tine. Şi e lipsă de maturitate să te aventurezi din dorinţă în dorinţă şi să susţii că vrei o relaţie, vrei un partener de viaţă.

    Alice, e o femeie superbă, cum am mai spus, foarte atrăgătoare, cucereşte într-o săptămână cât altele într-o viaţă, dar după ce chimia se consumă, de bărbat se desparte.

    Nu este suficient să-l seduci şi să-i oferi partide de sex spectaculoase. Chiar dacă societatea în care trăim  promovează sexul drept drogul de referinţă, asta nu-nseamnă că bărbatul caută doar sexul lângă o femeie.

    Atât bărbatul, cât şi femeia caută să trăiască o experienţă profundă şi matură de iubire, după ce ochiul şi gura s-au săturat, amândoi păşesc în următoarele paliere ale iubirii, căutând să se împlinească reciproc, intelectual, spiritual şi emoţional.

    De ce nu trăieşti ce-ţi doreşti?

    De ce atragi bărbaţi nepotriviţi?

    De ce te părăsesc bărbaţii?

    Din cauză că nu ştii ce vrei şi din cauză că nu eşti conştientă de alegerile pe care le faci.

    La fel ca Alice, analizează-te, întoarce-te cu faţa la trecut, la fostele tale relaţii, identifică tiparul comportamental şi nu-l mai repeta. Atâta timp cât nu schimb nimic la modul tău de a relaţiona, n-ai nicio şansă să trăieşti altceva, să-ntâlneşti marea iubire.

    3 paşi esenţiali:

    Ce fel de bărbat cauţi?

    Atrage acel bărbat în viaţa ta.

    Creşte atracţia dintre voi chiar şi după ce sunteţi iubiţi.

    Nu te mai sabota!!

    E ca şi cum vrei să te măriţi, să-ţi faci o familie, şi tu ieşi cu bărbaţi însuraţi sau cu 10 ani mai tineri decât tine. E clar că acţionezi în urma unor decizii inconştiente, şi undeva în trecutul tău ţi-ai zis că nu meriţi mai mult de la viaţă.

    Lipsa încrederii şi iubirii de sine este cauza problemelor tale actuale!!

    Şi se pare că tocmai cei care ţipă şi urlă după iubire sunt cei care se preţuiesc şi iubesc atât de puţin. Şi dacă îndrăzneşti să le spui că nu sunt conştienţi de ura ce şi-o poartă te mai şi acuză că nu ştii despre ce vorbeşti.

    Nu mă înţelege!

    Nu mă merită!

    E un dobitoc!

    Ce-am făcut să merit asta?

    Bărbaţii sunt toţi la fel, ce să alegi, n-ai ce!

    De ce-l devalorizezi pe celălalt? Ca să te simţi tu bine, ca să nu-ţi pierzi respectul de sine? E ca şi gelozia, îl acuzi pe celălalt de infidelitate din cauză că ţi-e teamă de abandon, sau fiindcă tu eşti cea infidelă. Îi ceri partenerului mult fiindcă eşti un sac fără fund. Vreau mai mult!!!

    Şi uite cum ajungi să repeţi cu fiecare bărbat acelaşi scenariu de iubire, încercare-eşec, încă un an ratat, încă o dezamăgire. În mod ciudat, suferinţa ce ţi-o  provoci te eliberează de-o vină, ca şi cum ţi-ai onora jurământul, “nu sunt demnă de iubire”.

    Şi acum urmează să-mi spui că bat câmpii…eii, uite că nu-i bat, draga mea .

    Răspunsurile ce le primeşti de la partener, de la prieteni, de la lume sunt o informaţie despre mesajele ce le trimiţi în lume. E un joc de oglinzi fără sfârşit.

    Nu vezi că ajungi la masă, în pat, de fiecare dată cu acelaşi gen de persoane?

    Ce-nseamnă asta?

    Ghinion? Destin trist?

    Înseamnă că dormi pe tine!!

    Trezeşte-te!!!

    Vrei să trăieşti altceva? Vrei o relaţie? Vrei un bărbat?

    Învaţă să comunici cu tine. Începe să te cunoşti. Şi vezi ce-ţi spune corpul, mintea şi sufletul tău despre tine. Ridică-ţi privirea de pe ceilalţi şi fii atentă la tine, la ce faci, ce spui, ce alegi şi sigur n-o să te mai trezeşti în acelaşi scenariu trist.

    Începe astfel: Sunt responsabilă de ce simt şi trăiesc!!

    E primul pas către o schimbare sănătoasă, devino conştientă că tu eşti arhitectul propriei vieţi, şi nu destinul, nici părinţii.

    Nu mai aştepta!!!

    Eşti dezamăgită de relaţia ta actuală, sau de fosta relaţie?

    Atunci, întreabă-te ce cauţi la un bărbat?

    Surprize, umor, călătorii, imaginează-te cu el, ce faceţi, cum arată, ce spune, cum te surprinde, cum te iubeşte, ce vrea de la tine, ce-ţi doreşti?

    Şi porneşte în marea aventură, odată ce ai ideile clare nimic nu-ţi mai stă în cale.

    Fă-ţi planul, unde ieşi, unde umblă un astfel de bărbat, şi caută să-l atragi în viaţa ta.

    În viaţă primeşti exact atât cât îţi doreşti!

    Speranţa, dezamăgirea, teama, ura, furia sunt colege de cameră cu împlinirea, curajul, încrederea, credinţa, fericirea. Deschide uşa potrivită şi vei avea parte de viaţa pe care ţi-o doreşti.

    Nu-l pot uita, nu-mi pot reface viaţa!

    Neurochimia iubirii este un drog la fel de puternic ca şi alcoolul şi cocaina.

    Aşa cum nu poţi renunţa la dependenţa de droguri, nu poţi renunţa nici la iubire sau la relaţia cu persoana iubită.

    Mă bate, mă umileşte, mă înşeală şi nu-l pot părăsi!

    Eşti dependentă de acest tratament, perseverezi în acest comportament nociv, eşti obsedată şi preocupată să faci relaţia să funcţioneze cu un om care ţi-a arătat de mii de ori acelaşi tratament fidel, 2 palme şi-o înjurătură.

    L-ai împuternicit pe celălalt să-ţi conducă viaţa, să-ţi spună ce să faci şi unde greşeşti. E mai agresiv, dar mă iubeşte, altfel n-ar sta cu mine. Wow! Asta da iubire sănătoasă! Întoarce-te la copilul din tine şi îngrijeşte-te de el, dacă de mică n-ai fost iubită asta nu înseamnă că n-ai dreptul la iubire. Cere şi ţi se va da! Bate şi ţi se va deschide!

    Eşti dependentă? Nu te poţi rupe? Există dependenţe sănătoase şi dependenţe nesănătoase. Tu alegi!

    Poţi trăi fără iubire?

    Mă gândesc la bebeluşii care au crescut fără mângâieri, sărutări, schimburi emoţionale, cum au ajuns depresivi, şi cum s-au îmbolnăvit, şi unii chiar au murit şi cred că ţi-am răspuns la întrebarea de mai sus.

    Poţi trăi fără iubire dar nu poţi trăi şi simţi cu adevărat iubirea. Iubirea, atenţia, mângâierile, încurajarea sunt ingredientele de bază ale unei relaţii de iubire sănătoase.

    Îl aştept pe cel mai bun! Îl aştept pe Făt-Frumos!

    Iarăşi e o dependenţă, care poartă numele de limerenţă, drogul ce substituie intimitatea reală. Ca de exemplu, ai avut o aventură de-o noapte cu el, artistul, actorul, personajul ideal şi nu l-ai mai văzut de atunci. Au trecut 3 ani şi tu încă visezi la el, ţi-ai făcut şi invitaţii de nuntă, caiete pline de poze cu el, dorinţe împletite în nopţi fantasmagorice, el şi numai el.

    Indiferent cine eşti, ce poveste trăieşti, e nevoie să te centrezi pe tine şi să te pregăteşti pentru el şi relaţia de iubire.

    Până nu-nţelegi cine eşti, până nu te accepţi aşa cum eşti, până ce nu te preţuieşti şi până ce nu te împaci cu trecutul, ai să repeţi aceleaşi obiceiuri vechi, familiare, toxice, înfricoşătoare.

    Cine eşti?

    Cum ai ajuns aici?

    Ce ţi-ai promis când erai mică?

    De ce ţi-e teamă?

    De ce te înspăimântă despărţirea?

    De ce te temi de apropiere?

    La ce false încercări ai recurs pentru a te elibera de temeri?

    Ce crezi despre femei, bărbaţi, iubire, putere?

    După ce ai făcut lumină în sufletul tău îndreaptă-te către el, către relaţie.

    Dacă n-ai o relaţie, imaginează-ţi c-o ai, construieşte-o în caietul relaţiei, şi citeşte încă o dată articolul, http://www.stilultau.com/blog/blog/cum-sa-intalnesti-sufletul-pereche/

    Şi nu uita de mesajul magic: Merit tot ce-i mai bun în viaţă! Am dreptul la iubire şi la viaţă! Repetă-l în fiecare dimineaţă, personalizează-l.

    Dacă eşti într-o relaţie, iată câteva sfaturi ca să-ţi îmbogăţeşti viaţa.

    Fă ceea ce constaţi că-ţi place!

    Dacă vrei să fii răsfăţată, alintă-ţi partenerul.

    Dacă te simţi singură, apropie-te de partener şi de cei din jurul tău.

    Dacă tânjeşti după emoţii, transmite lumii emoţii.

    Dacă ai nevoie de ajutor, oferă ajutor.

    Încurajează creşterea interioară a partenerului.

    Explică-i cum te poate încuraja şi ajuta să creşti, invită-l şi pe el să-ţi spună cu ce-l poţi ajuta.

    Implică-te în schimbări pozitive care să adune creşterea relaţiei de iubire.

    Asigură-te că această opţiune este rezultatul unei alegeri libere, nu al unei constrângeri, altfel alegerea se va întoarce împotriva ta.

    Apelează la ritualuri.

    Acţiuni simbolice, repetitive care oferă siguranţă şi încredere, ca de exemplu, scrieţi-vă biletele de iubire când vă despărţiţi de-a lungul unei zile, sau în weekend.

    Transformă actul de a dărui în ceva special.

    Fă o listă sinceră şi cuprinzătoare a lucrurilor pe care le doreşti de la partener, inclusiv cele de natură sexuală.

    Fă schimb de liste cu partenerul.

    O dată pe săptămână, alege una din dorinţele exprimate de partener şi îndeplineşte-o spontan.

    Petreceţi timp împreună.

    O oră de intimitate adevărată pe zi ţine necazurile departe.

    Ascultaţi-vă şi împărtăşiţi-vă netulburaţi sentimentele, gândurile, visele, afecţiunea şi jocurile, inclusiv cele sexuale.

    Slujiţi-vă unul pe celălalt

    Preocupă-te de ce vrea partenerul tău, întreabă-l, nu aştepta să-ţi ceară, ce pot să fac pentru tine? Acordă-i atenţie, nu-l îngriji! Fă diferenţa! Nici să-i stai în spate, ca o mamă, ci să fii atentă la cerinţe şi dorinţe.

    Alimentaţi relaţia.

    Exprimă-ţi aprecierea şi mulţumirea.

    Dăruieşte spontan.

    Cere ceea ce-ţi doreşti.

    Învaţă să asculţi.

    Fii flexibilă.

    Acceptă posibilitatea de a fi dezamăgită şi refuzată de ceilalţi, fii dispusă să renunţi când e necesar şi trebuie.

    Rezolvă situaţiile conflictuale fără sânge şi furtuni de reproşuri, deschis şi concis.

    Comunică sincer şi din inimă.

    Acceptă realitatea.

    Caută să fii obiectiv şi să respecţi viaţa celuilalt.

    Mult succes în călătoria către autocunoaştere şi iubire adevărată!

    Meriţi tot ce-i mai bun de la viaţă!

    Pe curând, Andreea

    Daca vrei  sa lupti cu lipsa iubirii, cu lipsa pretuirii si increderii in sine, cu incercarile vietii, cu obiceiurile proaste, cu un trecut traumatizant, cu vicii si dependente te las cu o lectura mai mult decat potrivita, Stilul Tau- pentru femeia care merita.

    Ca sa te ajut sa descoperi puterea vietii traite cu pasiune in fiecare zi, te invit sa vezi ce am pregatit pentru tine aici: Bootcamp editia 6 – Descopera-ti vocatia si transforma-ti viata

    If you enjoyed this post, make sure you subscribe to my RSS feed!

    Înscrie-te la newsletter

    This entry was posted on marți, ianuarie 26th, 2010 at 2:39 pm and is filed under Scoala iubirii. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.
  • 15 Comments

    Take a look at some of the responses we've had to this article.

    1. anca
      Ian 26th

      Este foarte captivant textul, si sfaturile sunt de un real ajutor. Ma gandeam ca pe viitor, daca ai vrea sa scrii mai mult despre cupluri, cum ajung ele sa devina toxice in timp, cum obisnuiesc multe femei sa nu spuna ce la deranjeaza in relatie si in timp dintr-o problema minora sa se ajunga la destramarea cuplului. Un alt subiect interesant ar fii lipsa orgasmului, cum ajung majoritatea dintre noi sa accepte si sa traiasca asa.

    2. Ian 26th

      Anca@ Am primit mesajul, urmeaza si materialul. Multumesc pt feedback-ul valoros, draga mea.
      Succese si iubire!

    3. Luana
      Ian 26th

      Eu am senzatia ca pana acum am iubit si am fost iubita…..dar nu ma pot abtine sa nu fug de iubire acum…E ca si cum nu as mai putea iubi, cu toate ca stiu ca sunt in stare de asta. Ma sperie toata atentia care trebuie sa i-o acord partenerului, si timpul..Cand ma vad invaluita de prea multa afectiune ma retrag incet. Nu mai stiu nici sa iau nici sa dau. Ca si cum as fi uitat sa merg si trebuie sa invat iar…

    4. Claudia
      Ian 27th

      Buna!

      Ai putea sa iei adresa mea de mail pentru a vorbi putin? Am nevoie de putin ajutor, intr-o problema delicata, si nu ma simt confortabil sa o expun.

      Multumesc pentru intelegere!
      O zi buna!

    5. Claudia
      Ian 27th

      Buna Andreea!
      Realizez din ce in ce mai mult ca ai dreptate, cea mai grava problema a noastra este lipsa iubirii de sine. Credem ca ne iubim, ca ne respectam, ca ne acceptam, dar din actiunile si din viata noastra reiese cu totul altceva.
      De aceea, mi-ar placea sa citesc lucruri concrete pe acest subiect, exact ce avem de facut ca sa ajungem la o iubire de sine suficienta pentru a trai viata pe care o meritam. Si mai ales sa intelegem ca meritam tot ce e mai bun.
      Multumesc

    6. Ian 27th

      1. Daca Alice este foarte talentata cred ca un real ajutor din partea ta ar fi sot si ar fi sa ii prezinti tabloul pe care l-ai primit cadou.
      2. Nu sunt de acord cu chestia ca ce astepti de la un barbat, cum ai vrea sa fie si cea mai mare prostie mi se pare sa te imaginezi cum o sa fi cu el. Am adoptat si eu aceasta chestie o perioada si nu pot sa zic ca am trait doar dezamgirile unor false iluzii. Sfatul meu: nu asteptati nimic de la nimeni! Nu va imaginati nicium! Lasati sa vina totul de la sine. S-ar putea sa va placa.
      3. Realist vorbind la 40 de ani e cam greu sa gasesti barbati/femei singuri/singure sa te atraga din toate punctele de vedere.

      P.S. vreau sa se inteleaga de la inceput(acesta fiind primul comentariu la articolele tale) ca nu vreau sa fiu rautacios si nu am nimic in comunl cu termenul de misogin. Ceea ce spui tu este relevant si pentru problemele barbatiilor pentru ca in definitiv cred ca si noi cautam acelasi lucru.

      O zi buna!

    7. ioana
      Ian 27th

      copiii proveniti din familii destramate sunt mai speciali.au un atu sau un dezavantaj in fata celorlalti? bineinteles, depinde de la caz la caz.
      dar general vorbind, ca si dorinta de afirmare, ambitia poate juca un rol important in luarea deciziilor lor cu privire la realizarea in viata?

    8. Ian 27th

      ca sa nu se inteleaga gresit s-a ivit o eroare de tastare: am vrut sa zic ,,ar fi fost” in loc de ,,ar fi sot”

    9. mota aurelia
      Ian 27th

      un articol extrem de interesant, m-a facut sa ma intorc in timp si sa ajung la concluzia ca desi au trecut 55 ani peste mine , privesc cu compasiune barbatii slabi , iar linga cei puternici ma simt inconfortabil, am senzatia ca nu am nimic sa le ofer,dar cu toate acestea cred ca mi-ar place sa am alaturi un barbat puternic ,care sa ma iubeasca si sa ma protejeze ,desi in general reusesc sa rezolv toate problemele cu care ma confrunt ,fara ajutorul cuiva anume.

    10. Kharisma 525
      Ian 28th

      Draga mea,iar m-am trezit cu pixul si caietul meu de notite in mana…Exact de asta aveam nevoie acum,pare ciudat ,cand vezi ca toate se intampla cu un rost.
      Am iubit si eu o data cu adevarat in viata mea,si am fost inselata…de atunci au trecut cca 5 ani,dar inca imi mai e putin teama sa imi deschid sufletul,sincer vorbind.
      De putin timp,am cunoscut un tip care imi place mult,si…nu prea stiu cum sa ma comport..as vrea sa-i arat ce inseamna iubirea,dar imi este frica mie,mai mult decat lui…amandoi am avut deceptii in iubire.
      Vreau sa cred k am incheiat cu trecutul,dar nu pot uita,imi e putin frica…cred k e frica aia ..de a putea fi fericita din nou…imi e frica sa traiesc!

    11. ela.intelectual
      Ian 29th

      De fiecare data cand iti citesc articolele plang….si,stii de ce?imi dau seama cat gresesc .casnicia mea e intr-un punct mort…imi dau silinta sa o duc singura
      multumesc ca existi !Articolele tale ma incurajeaza!

    12. Feb 5th

      Draga Ela, Iorga zicea ca nu poti sa lucrezi asupra altora decat prin ceea ce esti tu si e al naibii de adevarat.
      Nu putem decat sa credem in calea pe care am ales-o sau sa schimbam gandul, comportamentul, directia. Si de multe ori suferinta face lumina in viata noastra. Imi doresc sa te vad zambind, traind, iubind, zambeste!! Curaj!! Viata e frumoasa! Pe curand, draga mea.

    13. DianaW.S.
      Feb 6th

      Obisnuiesc ca din fiecare articol sa`nvat cate ceva, dar da`mi voie sa contrazic …”E ca si cum vrei sa te mariti, sa`ti faci o familie si tu iesi cu barbati ……. cu 10 ani mai tineri decat tine”. Iti spun cu toata sinceritatea ca sunt implicata intr`o astfel de relatie si urmeaza sa ne casatorim fara niciun interes la mijloc. Ne iubim extrem de mult si ne dorim o familie impreuna. In rest nu pot decat sa spun ca sfaturile pe care le dai sunt excelente si tine`o tot asa. Articolele tale ajuta foarte mult…te poop.

    14. Ana-Maria
      Feb 18th

      Este destul de greu sa influentezi lucrurile care ti se intampla, dar nu imposibil.
      Tuturor ne este teama, candva am pierdut din cauza fricii, dar daca nu luptam…cum am putea oare sa castigam? Si ca sa luptam trebuie sa stim cu cine si cu ce arme… si mai ales sa avem incredere in noi,,,

    15. corneliia
      Feb 21st

      iti multumesc din suflet pt tot Andreea.Datorita tie viata mea incepe sa capete un alt sens.Multumesc din suflet si astept cu nerabdare articolele tale pt ca stiu ca intotdeauna am ce inata din ele. Mult succes in continuare.

  • Leave a Reply

    Let us know what you thought.

  • Name (required):

    Email (required):

    Website:

    Message: